Cum se făceau crash-testele maşinilor sovietice în URSS şi ce rezultate aveau cele mai renumite modele

La cât de slabă era protecţia ocupanţilor de la bord în cazul majorităţii modelelor sovietice, s-ar putea ca cei mai mulţi dintre noi să aibă parte de o profundă uimire, când vor auzi că şi atunci se făceau crash-teste pentru acele modele!

Majoritatea acelor teste erau făcute în etapa de proiectare şi preproducţie, fiind conduse de către uzine, după nişte ghidaje comune de stat. În mare parte, impactul frontal nu se făcea cum are loc azi la EuroNCAP, cu o barieră ce acoperă 40% din lăţimea maşinii, ci cu un obstacol cu 100%, deformabil sau nu, la o viteză de 55 km/h.

În acea perioadă, mulţi erau tentaţi să creadă că dacă un automobil nu se deformează prea mult în momentul unui impact, atunci oferă o siguranţă mai bună. Însă cu cât mai mică e deformarea, cu atât mai mică e absorbţia de energie de obicei, iar asta înseamnă că o doză mai mare din această energie cinetică acţionează în final asupra ocupanţilor.

Imaginea de mai jos arată comportamentul din crash test a lui Moskvich 427-IM. Faţa s-a deformat, iar uşile s-au deplasat câte puţin în efect de domino, deschiderea lor fiind, probabil, foarte dificilă în regim normal. O asemenea deplasare a uşilor înseamnă de obicei că şi structura maşinii, acea celulă de habitaclu, a avut de suferit.

Un alt model Mosvkich, de această dată un sedan, 2140, a indicat rezultate mult mai proaste la crash-test. Partea sa frontală s-a deformat mult mai mult, inclusiv structura din jurul parbrizului, şi a montanţilor faţă, astfel încât şi uşile faţă s-au deformat şi detaşat, practic, de maşină.

Modelul mai modern, Moskvich 2141, a indicat o protecţie mult mai bună, reuşind să se deformeze în zonele programate şi să menţină zona habitaclului practic intactă. Acest model a fost testat chiar şi la un impact din partea spate.

Tot cei de la Mosvkich au organizat la un moment dat şi un test frontal între două modele identice, un sedan şi un break din aceeaşi generaţie. Iar rezultatul se poate vedea mai jos — deformarea break-ului a fost simţitor mai mare.

De asemenea, au existat şi teste de răsturnare a Moskvich-urilor, iar imaginea de mai jos surprinde tocmai un asemenea moment.

Cei de la Moskvich, însă, par să fi fost adevăraţi lideri la siguranţă, în raport cu UAZ, spre exemplu. Modelul UAZ 452-A, cunoscut drept Buhanka, a avut un comportament lamentabil la crash-test. În momentul impactului, acesta s-a detaşat de cadrul pe care e fixată caroseria. Practic, cadrul a rămas în treaba lui, în spate, iar caroseria şi-a continuat deplasarea şi deformarea înainte, deformând cu totul zona şoferului şi a pasagerului din dreapta sa. Să supravieţuieşti unui asemenea accident ar fi fost o minune.

Un comportament similar l-a avut UAZ 469, renumitul offroader. Şi acesta însă, a avut caroseria detaşată de cadru, şi o deformare puternică şi haotică a părţii faţă. Apropo, în urma separării cadrului de caroserie, volanul e cel care generează mişcări haotice, în sus, cu risc de a răni şi mai mult capul şoferului. Dar, după cum spuneam, în aceste maşini însăşi supravieţuirea era sub semnul întrebării.

E interesant şi crash-testul unui microbuz, pe nume ZIL 117 „Iunosti”, adică „Tinereţe”. Crash testul acestui a fost petrecut la 70 km/h. Zona şoferului a fost deformată total, asta însemnând un deces sigur pentru acesta. Pasagerii ar fi putut supravieţui, însă.

Acelaşi autobuz, cu montanţi oblici, a fost testat şi la răsturnare. Rezultatul a fost din nou lamentabil, acoperişul turtindu-se de-a binelea peste zona mediană a caroseriei.

De o siguranţă mai bună se bucurau funcţionarii de rang înalt, or, crash-testul limuzinei ZIL 114 a demonstrat că celula habitaclului poate rămâne întreaga, iar protecţia celor de la bord poate fi net superioară altor modele pentru oamenii de rând.

O siguranţă relativ bună conform acelor crash-teste a demonstrat şi Volga GAZ-3102. Şi aici celula habitaclului a rămas aproape nedeformată. Şi asta în pofida faptului că substratul tehnic al maşinii era practic neschimbat de la modelele precedente.

Tocmai de asta, şi Volga GAZ-24-10 a indicat un comportament similar la crash-test. Celula a rămas integră, iar ocupanţii erau mai bine protejaţi decât în alte modele ale vremii.

E interesant să ne uităm şi mai departe în istoria modelelor Volga, nu-i aşa? Ei bine, în 1968 a fost petrecut un crash-test cu modelul GAZ-21. Rezultatele au fost ceva mai slabe, dar, pentru acel an şi pentru un model proiectat în anii ’50, de fapt, protecţia nu era cea mai rea.

Şi dacă tot vorbim de acei ani, haideţi să vedem şi ce protecţie oferea maşinile guvernamentale de atunci, precum ZIS 115. Maşina asta fusese proiectată tocmai în 1944, dar avea o structură foarte rigidă, care a şi ajutat-o să treacă bine crash-testul efectuat mult mai târziu.

Dar să atingem un pic şi polul opus, al celor mai ieftine maşini din perioada sovietică. ZAZ 966, spre exemplu, a avut parte de un crash test în anul 1969. Imaginile păstrate sunt de o calitate slabă, dar se poate distinge faptul că partea frontală a fost total deformată, iar lipsa motorului de acolo se pare că a plusat un pic la capacitatea de absorbţie. Totuşi, e greu să spui că cei de la bord ar rămâne nevătămaţi într-o asemenea maşină.

Iar despre modelele Lada şi siguranţa lor lamentabilă noi am vorbit de mai multe ori. Cam toate modelele derivate de pe platforma lui Lada 2101, adică 2102, 2103, 2104, 2105, 2106 şi 2107 au siguranţă foarte precară, dar dintre ele 2103 şi 2106 oferă ceva mai mult protecţie, datorită unor ranforsări din uşile laterale. E interesant, însă, că pe cât de proastă e protecţia lor constată, mai ales a modelului 2105, în crash-testele din vremea URSS acelaşi model a indicat o protecţie lăudabilă după standardele vremii, la 55 km/h, cu o barieră de 100% din lăţimea maşinii. E vorba de un test din 1982. Compartimentul motor abia s-a deformat, uşile au rămas la loc, montaţii au rămas aproape integru, volanul nu s-a deplasat. Concluzia a fost că modelul corespunde întru totul „standardelor internaţionale”. Ceea ce ştim azi despre siguranţa acelui model ne poate duce cu gândul la două opţiuni — fie structura a degradat în timp, fie protecţia reală a acestor maşini era mult mai slabă decât indicau aceste teste oficiale.

Tu ce crezi despre toate aceste crash teste şi modelele menţionate?