După Volkswagen ID, şi Toyota vrea să lanseze un nou sub-brand dedicat electromobilelor

7 Aprilie 2021, 11:12
Denis Godorozea
Se pare că după o perioadă îndelungată de cercetări şi calcule, cei de la Toyota au decis să preia experienţa concurenţilor principali în ceea ce ţine de electrificarea gamei de modele. Astfel, ca şi în cazul Volkswagen, care a lansat gama ID, cei de la Toyota vor forma un nou sub-brand în cadrul companiei. Acesta se va numi BZ, de la Beond Zero, sau "Dincolo de Zero".
Concepţia diviziei BZ a avut loc în cadrul Toyota ceva mai devreme, însă, or niponii au înregistrat denumirile BZ1, BZ2, BZ3, BZ4 şi BZ5 anul trecut. Asta sugerează că la primele etape niponii planifică lansarea a cel puţin 5 electromobile sub aripa diviziei nou formate, iar acestea vor fi denumite după un principiu asemănător cu cei de la Volkswagen sau BMW, de exemplu, unde modelelor sunt atribuite denumiri în ordine crescătoare în funcţie de dimensiuni şi segmentul de piaţă din care fac parte.
La baza noii familii de electromobile Toyota BZ va sta platforma modulară e-TNGA, dezvoltată în parteneriat cu cei de la Subaru, ce va fi utilizată de cea mai mare parte de electromobile pregătite pentru debut în următorii ani. Amintim că platforma prevede instalarea diferitor tipuri de sisteme de propulsie, cu unul sau mai multe motoare, cu tracţiune pe puntea faţă, puntea spate, sau integrală. Ampatamentul şi dimensiunile pot varia mult de la un model la altul, precum şi capacitatea bateriilor.
Toyota a anunţat prezentarea unui electromobil pentru mijlocul lunii aprilie în acest an. Asta înseamnă că primul model din cadrul Toyota BZ va fi prezentat în următoarele săptămâni. Cel mai probabil, acesta va fi un SUV, dar care va debuta iniţial în formă de concept.
0
273
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!