Fără fiţe premium: Toyota Crown se transformă într-un brand separat, dar cu modele standard

21 Aprilie 2021, 17:23
Denis Godorozea
Se pare că Toyota nu mai visează relansarea glorioasă a numelui Crown pe arena internaţională ca şi sub-brand din liga premium, or cele două noi modele ce au preluat numele legendar nu sunt decât versiuni standard ale unor modele bine cunoscute, inclusiv în ţara noastră. Mai mult de atât, pe lângă Japonia modelele Crown vor fi oferite, cel puţin deocamdată, doar pe piaţa din China.
Mai devreme în mediul online au fost distribuite imagini neoficiale cu SUV-ul uşor modificat Highlander, ce a preluat pe grila frontală emblema specifică gamei Crown, care este compusă în prezent dintr-un singur sedan de dimensiuni mari exclusiv pe piaţa domestică. Acum sub-brandul Crown se lansează oficial în China în cadrul Salonului Auto de la Shanghai, iar alătur de Highlander, denumit Kluger (ca şi pe piaţa din Australia), cu emblema Crown debutează şi monovolumul Alphard, denumit acum Vellfire.
În esenţă, însă, pe lângă noile sigle şi modificările stilistice uşoare cele două modele numite Crown Kluger şi Crown Vellfire nu aduc careva picanterii intrigante, nici măcar un nivel de echipare ceva mai generos pentru versiunile de bază. De fapt, este o strategie nouă ochită de japonezi la colegii germani din cadrul Volkswagen, care au parteneriate cu diferiţi constructori chinezi cu care lansează aceleaşi modele cu doar câteva schimbări stilistice.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru Highlander/Crown Kluger şi Alphard/Crown Vellfire. Modelele se disting de cele originale prin doar câteva detalii exterioare, substratul tehnic fiind identic, urmând să fie disponibile simultan pe piaţa asiatică. Însă dacă Highlander este produs la uzina comună Toyota-GAC, atunci Crown Kluger va fi produs la uzina comună Toyota-FAW. Gama motorizărilor include deocamdată doar varianta hibridă pe baza benzinarului aspirat natural de 2.5 litri.
0
1,582
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!