Maşina suedeză nemuritoare: acest Volvo din Danemarca ne arată cum trebuie să reziste luxul timp de 50 de ani

5 Aprilie 2021, 20:11
Ilie Toma
De multe ori, când vorbim de modele indestructibile Volvo, modelul cel mai des adus în vizor drept exemplu e Volvo 240 sau 245 şi întreaga familie de acele modele, cu denumiri ce au mai variat pe parcursul producţiei lor. Dar adevărul e că au existat Volvo la fel de rezistente şi până la 245. Modelul de mai jos e un Volvo 145, iar substratul tehnic al celor două modele era foarte apropiat, 245 fiind o evoluţie a lui 145. Prin urmare, e logică să descoperim aceeaşi durabilitate legendară şi aici.
Dar maşina asta din Danemarca e şi mai specială de atât. În primul rând, e produsă în 1971, iar când te gândeşti, asta înseamnă 50 de ani în urmă! În al doilea rând, exemplarul ăsta e în ediţia P 145 S DeLuxe, iar asta însemna că ea beneficia de mult mai multe dotări de lux, care veneau implicit pe ea.
În primul rând e vorba de o culoarea bej specială, de jante cu elemente de crom şi ceva mai mult crom pe caroserie. În al doilea rând, mai multe elemente cromate se regăseau şi la interior, spre exemplu întreaga planşă de bord având un contur cromat, iar pe consola centrală exista un ceas mare, lângă levierul cutiei de viteze.
Tapiseria era una ce combina pielea în jurul scaunelor cu material textil în zona de şezut, din considerente de practicism nordic. După 50 de ani de exploatare a acestei tapiserii, ea e încă originală, şi are doar o crăpătură în zona şezutului pe scaunul şoferului.
Nu lipseşte nici un sistem audio, iar luneta spate avea încălzire, o dotare care era de obicei opţională în acele timpuri.
Sub capotă e renumitul motor B20 de la Volvo, unul din cele mai nemuritoare din toate timpurile. Aici e versiunea lui cu două carburatoare. Propulsorul suedez livra 101 CP şi 152 Nm din cei 4 cilindri şi 2.0 litri ai săi. El era cuplat la o cutie de viteze manuală cu 4 trepte şi-şi trimitea puterea către puntea spate, punte care până şi în acei ani la Volvo avea frâne pe discuri!
În ciuda metalului gros, un asemenea Volvo nu cântărea foarte mult după standardele zilelor noastre, dar ceva mai mult decât media generală de atunci — 1,200 kg. Însă asta nu-l încurca să poată atinge o viteză maximă decentă de 171 km/h. Şi apropo, maşina asta avea şi o gardă la sol mai mare ca SUV-urile din zilele noastre — tocmai 208 mm!
Exemplarul ăsta din Danemarca, a fost livrat în Spania în 1971. Primul său cumpărător l-a ţinut vreme de 37 de ani, până în 2008, iar atunci l-a cumpărat germanul care îl are în proprietate şi azi. În 2008 el a importat-o în Germania ca vehicul clasic, iar în 2011 i-a făcut o restaurare şi revopsire a caroseriei. A lăsat, însă, interiorul neatins, pentru că era în bine păstrat în condiţie originală.
Apoi, neamţul din Hamburg şi-a dus maşina în Danemarca, la cea de-a doua casă a sa. Acolo şi-a dus acest Volvo anii de mai departe, participând între timp la o serie de defilări clasice, amintirile cărora le are încleiate pe luneta hayon-ului.
Maşina are un parcurs mare, chiar dacă n-ai spune asta după aspectul ei. Pe odometru ea a adunat 225,361 km, dar odometrul s-a oprit din numărat la un moment dat, defectându-se acum 20,000 km, spune proprietarul. Prin urmare, parcursul declarat total ar fi de 245,000 km. Şi în ciuda acestui parcurs, adunat vreme de 50 de ani, maşina arată impecabil de bine, iar partea tehnică e într-o formă excelentă. Anume aşa ar trebui să reziste luxul vreme de 50 de ani, iar durabilitatea ar trebui să fie parte obligatorie e unei maşini de lux, nu-i aşa?
După 13 ani în care actualul proprietar a deţinut-o, acesta spune că o vinde cu o părere de rău că familia sa, care a devenit mai numeroasă, nu mai poate susţine plăcerea de a avea o maşină clasică adiţională în garaj, mai ales în Danemarca, unde taxele pe maşini sunt mult mai mari. Maşina nu are un preţ derizoriu, ci unul decent — care să reflecte starea ei bună şi statutul de maşină nemuritoare, dar totodată să nu muşte prea mult în faţa unui colecţionar european, pasionat de asemenea modele clasice Volvo. Ea costă 12,450 euro.
Dar pe tine, te entuziasmează aceste modele clasice Volvo, pe care noi nu le-am prea văzut pe străzile noastre est-europene?
0
2,276
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!