Maşina electrică din 1976, cu parametri tehnici curioşi: un Zagato Zele 1000, scos la vânzare în Olanda

25 Aprilie 2021, 12:14
Ilie Toma
Da, maşinile electrice în lumea noastră n-au început odată cu Nissan Leaf, iar asta o ştim probabil majoritatea dintre noi. Ceea ce ştiu mai puţini este că până şi în secolul XX lumea nu s-a limitat doar la concepte prezentate la saloane auto, care nu mai ajungeau a fi produse. Au existat entuziaşti suficient de excentrici, încât să pună în producţia de serie maşini electrice şi chiar să le vândă. Iar maşinuţa asta despre care cu siguranţă 99.5% dintre noi nu ştiam până acum, e tocmai unul din aceste modele electrice intrigante!
Numele Zagato de aici nu e o coincidenţă, e chiar acea casă de design renumită din Italia, care crea forme superbe pentru cele mai speciale maşini ale vremii, mai ales pentru modelele Alfa Romeo, Lancia, Lamborghini, Ferrari, Maserati. Dar către mijlocul anilor 60, cei de la Zagato s-au aventurat şi-n producţia câtorva modele proprii, cu numele Zagato, dar cu substraturi tehnice de obicei împrumutate de la cineva.
La începutul anilor 70, cei de la Zagato au avut curajul de a fi şi mai inovativi şi ambiţioşi. Despre maşini electrice se discuta mult şi atunci, că asta va fi viitorul, dar preţul mic al petrolului nu prea impulsiona această idee. Totuşi, cei de la Zagato au creat prototipul acestui model electric, Zele, pe care l-au prezentat publicului în anul 1972. Nici ei nu puteau intui atunci când de bine au nimerit momentul, or, în 1973 a început marea criză a petrolului, iar lumea a început a căuta brusc alternative pentru motoarele mari şi consumatoare de benzină, multe modele cu asemenea motoare n-au mai avut cerere şi au fost scoase din producţie, iar altele au fost menţinute aproape artificial cu cifre minime de vânzări.
Atunci Zagato e mers şi mai decisiv spre punerea în producţie a lui Zele, iar la finele lui 1973 a şi fost lansat oficial electromobilul Zagato Zele, în două versiuni — 1000 şi 2000, mai târziu lor alăturându-li-se şi versiunea 1500. Cifrele din denumire modelului reprezintă puterea în Waţi ai motorului, iar un calcul ne arată că versiunea 1000 livra 1.36 CP, iar versiunea 2000 — 2.71 CP.
Cu asemenea putere, te-ai putea gândi că electromobilul acesta era mult prea timid în capacităţile sale dinamice şi cam aşa era, de fapt. Însă Zagato Zele era construit ca o maşină urbană, iar dinamismul era ajutat de faptul că întreaga sa caroserie era construită din fibră de sticlă, uşoară, ceea ce făcea ca întreaga maşină să cântărească circa 450 kg.
Ea avea 2.13 m lungime, 1.34 metri lăţime, şi 1.63 m înălţime, fiind astfel mai mare în înălţime decât în lăţime. Oferea două locuri la bord, cu fotolii decente, iar ampatamentul său măsura doar 1.30 metri, ceea ce o făcea extrem de manevrabilă în traficul urban.
Electromotorul era poziţionat pe axul spate, aşa că tracţiunea era tot pe puntea spate, un concept folosit şi azi de smart electric drive, spre exemplu, dar şi alte electromobile compacte. Motorul electric avea un fel de schimbător de viteze, care schimba voltajul în câteva etape, astfel că lăsa senzaţia unei cutii de viteze cu 6 trepte înainte şi 2 trepte înapoi. Avea chiar şi un regim de boost, care permitea atingerea vitezei maxime a maşinii pe o perioadă scurtă. Cât era viteza maximă? Ei bine, Zele 2000 atingea 56.3 km/h, în timp ce Zele 1000 atingea un maxim de circa 40-42 km/h.
Un alt fapt curios era suspensia electromobilului. Cea din faţă era preluată de la Fiat 124, adică era identică şi celei de pe... Lada 2101! Cea din spate venea de la Fiat 500. Iar bateriile, apropo, erau amplasate în podea, la fel cum se întâmplă şi în zilele noastre la electromobile.
Bateriile ambelor versiuni erau identice, tocmai de asta versiunea Zele 1000, consumând mai puţin, avea o autonomie mai mare decât Zele 2000. Dar cifrele erau departe de parametrii zilelor noastre. Zele 2000 promitea o autonomie de 48 km, în timp ce Zele 1000 ar fi putut atinge o autonomie de până la 80 km. Încărcarea completă se realiza în circa 4-5 ore la o priză europeană sau în 8 ore la prize americane de 110V, şi asta pentru că Zagato Zele a ajuns a fi exportat şi în SUA!
Pentru un electromobil, asamblat de un producător nu foarte renumit, Zagato Zele s-a vândut relativ bine, numărând aproape 500 de exemplare până în 1976, când a încetat din producţie. Cea mai de top versiune costa 3,500 dolari SUA. Însă, vorbind în termeni absoluţi, sigur că un model produs în numai 500 de unităţi nu e tocmai un succes comercial. Dar asta îl face azi un obiect interesant de colecţie!
Acest exemplar albastru a fost scos la vânzare la o licitaţie online în Olanda, licitaţie care decurge în aceste zile. Maşina a fost restaurată şi a primit baterii noi acum 4 ani, şi are doar 2,052 km pe bord. Preţul său, estimat de experţi, ar fi de circa 21-23 mii euro, dar deocamdată cea mai mare miză e de 5,150 euro, aşa că electromobilul s-ar putea vinde şi mai ieftin. Totuşi, în 2018 un asemenea Zele 1000 a fost vândut în Marea Britanie pentru 11,500 lire, adică vreo 13,000 euro.
Cu cât se va vinde maşinuţa din Olanda, nu ştim, însă cu siguranţă aflând parametrii tehnici ai acestui electromobil din 1976 şi conceptul construcţiei sale, ne convingem încă o dată că 90% din ceea ce ni se prezintă drept noutate şi inovaţie, e de fapt o reinterpretare a unor idei care deja au circulat în trecut.
0
1,518
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!