Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Tesla, alături de Volkswagen, inclusă în lista celor mai influenţi constructori auto din lume

28 Aprilie 2021 - 16:25
Denis Godorozea
Revista americană Time a publicat propria listă cu 100 cele mai influente companii din întreaga lume. Autorii listei precizează că au inclus aici întreprinderile care vor influenţa cel mai mult dezvoltarea omenirii şi viitorul în funcţie de segmentul industriei în care activează. Printre cele 100 întreprinderi se regăsesc 4 companii constructoare de automobile, selectate cam ciudat, de altfel.
Aşadar, pe fundalul electrificării masive din industria auto a fost oarecum evident că pe listă se va regăsi compania americană Tesla, proiectul lui Elon Musk care practic a şi declanşat concurenţa fierbinte în segmentul electromobilelor de serie. Aşteptată a fost şi apariţia Volkswagen în această listă, ca fiind unul dintre cele mai mari concerne auto cu planuri măreţe de electrificare pentru următorii ani. Or, Volkswagen lansează în prezent şi pregăteşte pentru următorii ani premiere electrice în toate segmentele auto, premium şi non-premium, plănuind să devină cel mai mare constructor de electromobile către anul 2025.
Cel puţin ciudată pare includerea în această listă a altor două concerne — General Motors şi BYD. Marele concern american are şi el planuri definite din punct de vedere al electrificării, însă americanii sunt în prezent pe locuri secundare în acest sens acum. Totodată, General Motors a pierdut lupta împotriva concurenţelor pe pieţele europene, pe care le-a şi abandonat cu întreg portofoliul său de automobile, iar în SUA pierde teren în faţa concurentului istoric Ford. Ei bine, probabil autorii listei s-au bazat mai mult pe promisiunile şi metamorfozele simţite de gigantul american în ultima perioadă, dictate de noul CEO Mary Barra, afaceristă iscusită care şi-a câştigat locul pe coperta acestei ediţii Time.
Nu mai puţin dubioasă pare includerea concernului chinezesc BYD în această listă, ca unul dintre cele mai inovatoare concerne din industria auto modernă. Or, BYD are numeroşi concurenţi în China, cu planuri la fel de măreţe şi tehnologii revoluţionare, precum sunt cel puţin giganţii Geely şi Great Wall. Ei bine, în cazul BYD includerea concernului pe listă devine explicabilă dacă e să ţinem cont că concernul chinezesc este susţinut de investitorul american, miliardarul Warren Buffet.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter