Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Toyota va stoarce 300 CP din 3 cilindri pentru sportiva GR Corolla

23 Aprilie 2021 - 17:42
Denis Godorozea
După ani de aşteptare Toyota se pregăteşte să-şi alinte fanii cu o gamă completă de sportive de tot soiul şi de diverse dimensiuni, care să atace concurenţii principali din segmentele de performanţă non-premium. După GR Supra şi GR Yaris, următoarea premieră a japonezilor va lovi în segmentul compactelor, cu o versiune sportivă a compactei Corolla.
Deocamdată japonezii nu oferă careva detalii despre substratul tehnic al celei mai performante versiuni Corolla din istorie, dar acest model se pregăteşte de debut în următorii ani, iar până atunci tot continuă să apară noi informaţii picante despre surprizele pregătite de Toyota. Mai devreme în presa internaţională au apărut informaţii precum că GR Corolla va utiliza unitatea de propulsie pe benzină de 1.6 litri, debutată pe GR Yaris. Amintim că motorul dezvoltă 261 CP şi 360 Nm. Ei bine, se pare că pentru Corolla inginerii niponi vor stoarce şi mai mult din motorul respectiv.
Potrivit informaţiei publicate de japonezii de la Car Sensor, cu referire la surse din interiorul companiei, sub capota GR Corolla se va situa un motor pe benzină în configuraţie similară, deci cu o capacitate cilindrică de 1.6 litri, cu 3 cilindri, însă în noua interpretare propulsorul va oferi 300 CP. Mai mult de atât, japonezii vor echipa hot-hatch-ul cu aceeaşi transmisie performantă GR-FOUR. Deci, ca şi în cazul GR Yaris, GR Corolla va face uz de un sistem de tracţiune integrală pentru a atinge caracteristici dinamice maxime, însă cel din spatele volanului va putea selecta şi un regim de drift, când cuplul va fi livrat în întregime doar roţilor posterioare.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter