(VIDEO) Acesta e probabil cel mai frumos BMW 740i E38 modificat, cu 300 mii km pe bord

2 Aprilie 2021, 19:04
Ilie Toma
Pentru unii oameni, plăcerea deţinerii unui model clasic şi legendar stă în păstrarea cât mai cu sfinţenie a formei autentice, de uzină, a acelui automobil. Adeseori, această preocupare vine la pachet cu o străduinţă de a face cât mai puţini kilometri cu acea maşină, pentru ca cifra de pe odometru să se menţină cât mai mică, iar în unele cazuri această preocupare ajunge la păstrarea maşinii aproape exclusiv în interiorul unui garaj, nemişcată. Doar că nemişcată înseamnă şi nesavurată...
Pentru alţii, însă, plăcerea deţinerii unui asemenea model clasic se extinde la modificarea maşinii după bunul plac al sufletului, fără a ţine cont de valoarea de piaţă, de canoane ale colecţionarilor sau de alte asemenea restricţii. Îţi place o suspensie mai coborâtă şi-ţi pare că maşina va arăta bine în rezultat? O faci. Îţi plac alte jante, la care ajungi să visezi? Le găseşti, le cumperi şi le instalezi. Şi tot aşa până ajungi la maşina care poate părea neautentică pentru unii, dar pe care ajungi s-o savurezi în deplină satisfacţie şi împăcare cu sufletul tău. Nu-ţi pasă cu cât o vei vinde vreodată următorului proprietar, pentru că nu ai cumpărat-o pentru el şi nici n-o exploatezi cu gândul la el. O savurezi cu gândul la tine, scoţând tot „mustul” plăcerii din condusul acestei maşini! Iar proprietarii unor asemenea exemplare, de obicei, n-au nicio problemă cu creşterea cifrelor de pe odometru. Pentru că acolo e doar o cifră, iar o maşină bună îşi poate păstra forma atletică şi la cifre mari pe bord, dacă e întreţinută corect.
Este şi cazul acestui BMW Seria 7 şi a proprietarului său din Austria, pe nume Christopher. E un BMW Seria 7 E38, în motorizare 740i, cu motorul V8 de 286 CP şi 400 Nm sub capotă, cu numele de cod M60.
Christopher are maşina asta încă de la începutul deceniului trecut. A cumpărat-o într-o stare bună, apoi i-a montat o suspensie coborâtă cu coilover-e KW. A visat la un set de jante uriaşe de origine Alpina, le-a găsit, le-a cumpărat şi le-a instalat pe BMW-ul său. În combinaţie cu garda la sol coborâtă, jantele Alpina îi redau maşinii un aer şi mai graţios, iar culoarea rară bordo-maro îi accentuează şi mai mult această prezenţă pe drum.
Christopher n-a exagerat cu modificările aduse maşinii sale, astfel încât aspectul final al BMW-ului E38 e pur şi simplu superb. Nu, nu e în forma autentică iniţială, dar trezeşte o admiraţie cel puţin la fel de intensă.
Iar austriacul Christopher e unul din acei ce nu ţin maşina nemişcată în garaj, ci preferă s-o savureze conducând-o. Aşa a ajuns BMW-ul ăsta să aibă azi 300,000 km pe bord! Ştim, privind acest video de mai jos, n-ai spune asta niciodată, la cât de bine arată bijuteria sa, dar totuşi ăsta e parcursul adevărat al acestui BMW Seria 7!
Iar asta demonstrează încă o dată că o asemenea maşină îşi poate păstra aspectul fascinant şi la cifre uriaşe de parcurs, dacă e tratată cu pasiune şi dragoste de proprietarul ei! Şi mai demonstrează că adeseori, plăcerea deţinerii unui automobil nu e direct proporţională cu preţul lui sau cu anul de fabricaţie! Şi o maşină de 25 de ani vechime îţi poate da fiori de fiecare dată când o conduci, dacă ai ales acel model cu sufletul şi dacă ai grijă de starea lui tehnică! Ca să te convingi de asta, e suficient să vezi video-ul de mai jos.
0
2,435
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!