Accident teribil astă-noapte la Criuleni: doi pasageri au decedat în maşina condusă de un şofer beat

25 Mai 2021, 07:08
Redacţia PiataAuto.md
Un accident teribil s-a produs astă-noapte, în jurul orei 00:00, pe traseul din apropierea satului Rîşcova din raionul Criuleni.
Un VW Caddy şi-a pierdut controlul traiectoriei sale şi s-a lovit cu putere de un copac de pe marginea drumului. În maşină se aflau trei persoane — şoferul, în vârstă de 30 de ani, şi doi pasageri, în vârstă de 32 şi, respectiv, 43 de ani. În urma impactului puternic, deşi airbag-urile maşinii s-au declanşat, cei doi pasageri au decedat până la sosirea ambulanţei, în viaţă rămânând doar şoferul.
Poliţia a constatat, însă, că acesta nu deţinea un permis de conducere, iar în momentul accidentului era în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 0.34 mg/L în aerul expirat. Respectiv, pentru că a provocat un accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, aflându-se în stare de ebrietate la volan şi fără permis, acesta a fost arestat preventiv pentru 72 de ore.
0
2,191
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!