Acest Mercedes W123 arată impresionant, dar are cel puţin 1.2 milioane de km parcurşi

15 Mai 2021, 16:42
Ilie Toma
Despre faptul că Mercedes-Benz W123 e o adevărată legendă, probabil nu trebuie să explicăm nimănui. În aproape orice rating şi orice top al celor mai indestructibile maşini acest model nu doar că e prezent, ci ocupă primele locuri. Deci, e clar, W123 e una din cele mai nemuritoare maşini produse vreodată.
Un exemplar de W123, scos la vânzare de curând în Germania, însă, ne-a atras atenţia, iar după o discuţie directă cu cei care-l vând toată povestea s-a transformat într-un prim capitol de detectiv. Deznodământul, însă, îl vom scrie împreună cu voi, şi vă vom spune de ce.
Maşina asta e un Mercedes-Benz 200D — cu alte cuvinte avem de-a face cu cea mai slabă motorizare a acestei generaţii. E vorba de un motor diesel, aspirat natural, de 2.0 litri, care dezvolta 55 CP, iar apoi, din 1979 — 60 CP. Maşina asta din Germania e produsă în 1979, exact după actualizare, şi livrează 60 CP.
Fireşte, un asemenea Mercedes-Benz era foarte lent în acceleraţii, în schimb era eficient, iar motorul ţinea o veşnicie. Un milion de kilometri era o normalitate, nu o excepţie!
Şi uite că acum apare în Germania un asemenea Mercedes-Benz 200D, cu un parcurs declara de 1,174,000 km! Wow! — e prima reacţie.
Am început a analiza în detaliu pozele maşinii şi am rămas foarte impresionaţi. Tapiseria e într-o condiţie aproape ideală, doar scaunul şoferului fiind ros şi rupt în zona şezutului. Pentru 1.2 milioane de kilometri e foarte credibil să se întâmple aşa, iar, dat fiind că asta s-a întâmplat pe acelaşi tip de tapiserie, ne face să ne minunăm din nou de starea celorlalte scaune.
Mai apoi, ne-am uitat la starea caroseriei, care este şi ea într-o stare foarte bună în comparaţie cu cifra mare de parcurs. După aspectul său, pe undeva luceşte prea frumos vopseaua, dar în alte părţi sunt totuşi urme ale unor bolturi ruginite, care pot apărea doar în timp. Un ochi de expert ar spune, cel mai probabil, că o vopsire completă a maşinii a avut loc ceva mai mult timp în urmă, spre exemplu între 5 şi 15 ani în urmă. E foarte probabil ca atunci să fi fost înlocuite şi tapiseriile scaunelor, cu ceva neoriginal, produs pentru acest model, iar între timp scaunul şoferului s-a uzat.
Şi totuşi, ceva nu e spus până la urmă în toată povestea acestei maşini. Aparent, avem de-a face cu un vânzător cinstit, care declară un parcurs de 1 milion şi 174 mii, pe lângă cei 174 mii afişaţi de odometru, iar preţul maşinii nu e foarte mare, de doar 3,450 euro, ceea ce te face să crezi că riscul unei fraude e mai mic.
Dar totuşi, ne-am gândit să-i sunăm pe cei din Germania să aflăm istoria maşinii. Din păcate, de la celălalt capăt al firului am vorbit cu un om ce nu părea nici german, şi nu părea nici să ştie foarte mult despre maşina pe care o vinde. Când s-a dezmeticit despre ce maşină e vorba, ne-a spus simplu — avem zero informaţie despre trecutul acestei maşini, am primit-o aşa cum este şi o vindem aşa cum este, cu toate riscurile.
În timp ce vorbeam cu el, am mai primit o dată pozele, ca imagine generală a maşinii, şi ne-am pus o întrebare curioasă: de ce e maşina vopsită în două culori, albastru şi alb? A lucrat în vreun serviciu special, a fost poate taxi în Maroc, pe undeva? Nu ştiu ce-mi venise să zic de taxi de Maroc, probabil pentru că undeva în mintea mea se întipărise culoarea acelor nenumărate taxiuri de model W123 care cursează şi azi prin Maroc şi pe care le văzusem în cele două călătorii ale mele de demult din această ţară africană. Omul de la celălalt capăt a firului a zis nu, nicidecum, deşi câteva minute mai devreme spunea că nu ştie nimic de istoria maşinii.
În fine, am înţeles că nu putem afla mare lucru de la el şi am început a căuta dacă aceste taxiuri din Maroc au culori alb-albastre sau mă înşela memoria. Da, au! Cam jumătate din ele sunt vopsite într-un mod similar, cu o vopsea mai spălăcită, desigur, dar exact aceeaşi combinaţie!
Ce înseamnă asta pentru acest Mercedes-Benz W123 din Germania? Că e foarte probabil că el a avut o lungă soartă africană înainte de veni în Europa şi că a muncit mult la viaţa sa până a fi împrospătat estetic să arate cum arată azi. Şi mai înseamnă, de asemenea, că parcursul lui real poate fi de 1.2 milioane de kilometri, dar poate fi la fel de bine şi de 2.2 sau 3.2 milioane de kilometri. Şi vorbim cât se poate de real, taxiurile din Maroc au toate câte 2-3-4 milioane de kilometri, doar că ele nu nimeresc niciodată în menţiuni de recorduri, pentru că sunt exploatate nu personal, ci în flote de serviciu.
Aşadar, mai întrebare pentru noi toţi este câţi kilometri reali o fi având acest Mercedes-Benz W123? Poţi scrie în comentarii ce crezi tu şi mai scrie ce crezi despre soarta lui — a fost el cu adevărat în serviciul de taxi într-o ţară africană, precum Maroc, sau poate cunoşti tu vreun tip de exploatare europeană care presupunea asemenea combinaţie de culori?
Şi, în fine, la preţul mic cu care e vândut maşina, nu vrem să zicem neapărat că vânzătorul încearcă vreo păcăleală sau vreo fraudă, pentru că la un asemenea preţ e clar că maşina n-are pretenţie de condiţie ideală. Noi zicem însă, că cineva ar putea cumpăra maşina asta aşa cum este ea doar din interesul de a avea un Mercedes-Benz W123 cu o istorie milionară în spate, iar apoi, încet-încet, să-i şi descoase trecutul tumultos!
0
3,097
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!