Bijuterie şi la 237 mii km parcurşi: un Mercedes C43 AMG W202 în stare impecabilă, scos la vânzare în Germania

3 Mai 2021, 10:53
Ilie Toma
Uite un pic la acest legendar model AMG şi la cât de bine poate arăta un asemenea Mercedes-Benz la 237 mii km parcurşi şi 23 de ani de exploatare! Chiar dacă e un model de performanţă, şi te-ai fi aşteptat să aibă parte de un regim de exploatare mult mai chinuitor, maşina asta e o bijuterie chiar şi la aproape un sfert de milion de kilometri parcurşi.
Vă spuneam cu câteva săptămâni în urmă în alte articole că generaţia W202 a fost primul model pe care AMG l-a modificat în mod oficial, după ce încheiase un parteneriat cu Daimler şi a intrat sub aripa lor, iar prima versiune lansată după acel parteneriat era C 36 AMG, model lansat în 1993, care avea sub capotă un motor cu 6 cilindri în linie, ce livra 280 CP. Însă AMG nu s-a mulţumit doar cu asta, aşa că s-a apucat de pregătit un motor V8 pentru acelaşi C-Class W202. Anume aşa s-a ajuns la lansarea, în anul 1997, a lui C 43 AMG, acest model despre care vorbim azi.
Maşina asta era o adevărată bestie adorabilă în anul 1997! Avea sub capotă un motor V8 de 4.3 litri, care livra 306 CP şi 410 Nm, transmişi toţi pe puntea spate, prin intermediul unei cutii de viteze automate sportive, adică modificate şi ea pentru a face faţă noilor forţe. Motorul avea doar două valve per cilindru, fiind derivat din celebrul M113, iar cutia automată cu 5 trepte îi permitea o acceleraţie de doar 6.5 secunde până la prima sută, însoţită, bineînţeles, de un sunet dulce al unui V8 modificat de AMG! Viteza maximă era limitată la 250 km/h.
Maşina putea fi observată în trafic datorită pragurilor mai agresive, a barelor de protecţie diferite şi mai ales datorită jantelor mari, în stil tipic AMG. Devenise instantaneu un model adorat şi dorit, or, un sedan din segmentul ăsta cu un V8 cu caracter atât de sportiv era încă o noutate.
Modelul fusese criticat doar pentru lipsa unei cutii manuale. Da, oamenii îşi mai doreau cutii manuale atunci, pentru a savura la maxim această putere, dar Mercedes-Benz refuzase să ofere o asemenea cutie. Cu siguranţă, însă, o eventuală versiune manuală ar fi putut fi şi mai rapidă de 6.5 secunde până la sută.
Ştii cât costa un C 43 AMG W202 când era nou în SUA, de exemplu? Începea de la 54,559 dolari SUA, fără opţionale! Deci nu era plăcere prea accesibilă, dar asta nu-l făcea mai puţin adorat şi dorit.
Exemplarul, despre care vom noi azi, e scos la vânzare în Germania, fiind livrat încă din start tot în Germania. Aici, în patria sa, exemplarul ăsta a costat 120,000 mărci în anul 1998, când a fost produs şi livrat. Şi maşina a fost burduşită cu opţionale — interior Designo, scaune sport, acoperiş panoramic, sistem audio BOSE şi sistem navigare, ba chiar şi telefon de bord! Cu alte cuvinte, s-a bifat cam tot, cu generozitate!
Şi pe parcursul celor 23 de ani de când a fost cumpărat, acest Mercedes-Benz C 43 AMG a fost savurat în toată plăcerea, dar în acelaşi timp a fost păstrat ca o bijuterie. După mici lucrări cosmetice de detailing, fără vreo restaurare, maşina asta arată azi din nou în condiţie de showroom. De fapt, ea şi a fost expusă într-un showroom german de maşini clasice, fiind vândută alături de alte maşini rare de colecţie, precum Ferrari, Porsche sau Bentley. Şi adevărul e că raritatea ei e comparabilă cu ale unor modele de mărci şi mai exclusiviste: între 1997 şi 2001 s-au produs doar 3,040 unităţi de Mercedes C 43 AMG W202, deci mai puţin de o mie pe an!
Aşa că nu e de mirare că acest exemplar e tratat cu atâta grijă, fiind pus alături de alte bijuterii exclusiviste! Mai mult ca atât, chiar dacă are peste 237 mii km la bord, Mercedesul ăsta pare şi azi la fel de proaspăt şi energic pentru noi ture savuroase, de parcă ar avea doar vreo 23 mii!
Cât costă — asta e întotdeauna întrebarea cheie. După ce ţi-am spus că stă într-un showroom atât de exclusivist, după ce ţi-am spus cât de rar e, te aştepţi să coste cel puţin comparabil cu suma care trebuia plătită când maşina era nouă, nu-i aşa? Dar adevărul e că acest Mercedes are un preţ mult mai decent, de 17,500 euro! Ce zici, o vei visa la noapte?
0
1,462
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!