Birocraţie ca-n Kafka la Chişinău: drumurile se cârpesc cu prundiş, pentru că asfaltul cald nu are aprobat standardul

7 Mai 2021, 10:26
Ilie Toma
O situaţie sinonimă cu absurdul e în plină desfăşurare de luni bune în Chişinău şi în întreaga Moldova, iar lungirea la nesfârşit a rezolvării situaţiei din cauza unei birocraţii neînţelese ne aduce într-o situaţie similară cu absurdul romanului Castelul de Kafka.
Ca întotdeauna în Moldova, după un sezon de iarnă drumurile sunt din nou pline de gropi, care necesită reparate. Asta se întâmplă an de an, de parcă topirea zăpezii ar trebui să însemne obligatoriu şi topirea asfaltului. De obicei, după încălzirea vremii, administraţiile locale şi centrale interveneau pentru plombarea acestor gropi, acolo unde nu se puteau face reparaţii capitale. Reparaţiile infinite şi vulnerabilitatea asfaltului în faţa schimbărilor normale de anotimpuri, însă, erau un martor elocvent al lucrărilor proaste, neconforme cu clima noastră, şi a perpetuării unor standarde joase practicate la reparaţia drumurilor din Moldova.
În primăvara anului 2021 situaţia cu gropile de pe drumuri a fost similară ca-n oricare alt an — la fel de găurite şi în necesitate la fel de mare de reparaţie. Dar de această dată nu se pot face reparaţii cu asfalt cald, după cum afirmă primarul Chişinăului, Ion Ceban, din cauza faptului că un nou standard al producţiei/amestecului de asfalt cald nu este încă aprobat de Ministerul Economiei, iar cel vechi nu mai poate fi aplicat.
Ideea unui nou standard vine de la necesitatea alinierii standardelor naţionale la cele ale Uniunii Europene. În sfârşit, am putea spune, pentru că asta era cu adevărat o problemă ce perpetua acele lucrări proaste de drumuri, or, în Moldova, până în anul 2020 inclusiv, erau în vigoare standardele arhaice de GOST, făcute încă în perioada sovietică!
Imagine dintr-un proces de turnare a asfaltului urban în Elveţia

Paradoxul, însă, vine din perioada incredibil de lungă ce s-a scurs şi încă se mai scurge, pentru aprobarea acestui standard de Ministerul Economiei. Fără el, practic, nimeni nu poate produce asfalt cald în Moldova, şi nici o autoritate locală sau o companie contractată pentru reparaţia drumurilor nu poate cumpăra acest asfalt pentru a-l aplica pe carosabil, pentru că asta ar însemna să încalce legea şi procedurile actuale. Iar la partea procedurală, pe nişa standardului de asfalt, acum există un gol — cel vechi nu mai e valabil, cel nou... încă se mai reţine. Şi se reţine într-atât de mult, încât Chişinăului s-a umplut de gropi, care devin tot mai mari şi mai periculoase, cu risc nu doar de a-ţi tăia anvelopa şi de a-ţi buşi janta în unele din ele, dar şi de a rămâne complet fără roţi sau de a ajunge într-un accident din cauza acestora.
Firesc, ajungem să ne întrebăm, de ce durează atât de mult aprobarea unor acte birocratice, create de guvern, în conformitate cu nişte ghidaje europene clare, unde nu trebuie nimic reinventat de la zero. Povestea cu explicaţii e într-atât de lungă, întortocheată şi incredibilă, încât fie ne vom aminti din nou de Kafka, fie vom adormi ascultâdu-le. S-au aprobat standardele cu greu, apoi nu erau anexele tehnice, apoi s-au aprobat şi anexele, apoi stai, că nu există clasificatorul — într-un cuvânt o mare caşă birocratică, pentru că altfel nu-i putem spune. Mai mult ca atât, producătorii de asfalt conform standardelor noi trebuie acreditaţi şi certificaţi şi — încă un paradox — nu avem încă nici o structură la nivel naţional, care e autorizată să facă asta! Câteva entităţi sunt în proces de obţinere a acestei autorizaţii, dar... mai durează. Şi, pentru ca absurdul situaţiei să fie cu adevărat complet, la momentul ăsta nu sunt dotate corespunzător nici laboratoarele care trebuie să testeze dacă asfaltul plasat nemijlocit pe străzi e conform cu standardele aprobate.
Ce înseamnă asta la modul practic? Că, judecând după tempoul în care se mişcă lucrurile acum, cel mai probabil va mai dura multe luni până când toată birocraţia asta încâlcită să poată de rezolvată. Între timp dezastrul de pe drumuri devine tot mai mare. Într-atât de mare, încât până şi primarul Chişinăului pare strâns între ciocan şi nicovală, fiind în situaţia să încaseze toată furia cetăţenilor asupra sa din cauza drumurilor proaste, în timp ce în campania electorală acesta promitea drumuri excelente şi Smart City şi în timp guvernul, care încă mai e în funcţiune, a fost cândva instalat de acelaşi partid din care venea şi primarul de Chişinău.
Şi asta mai înseamnă, la modul practic, că în Chişinău au început să se cârpească drumurile cu aşa numita procedură de injectare cu amestec de pietriş. Această tehnologie e o reminiscenţă şi mai mare din perioada sovietică şi este de tristă faimă, pentru că lasă o mulţime de pietriş liber în rol de gunoi pe drum, care ajunge în primele zile după reparaţii pe parbrizele maşinilor, provocând pagube aproape inevitabile şoferilor. Iar asta înseamnă că în prezent, în fiecare zi, şoferii din Chişinău, şi nu doar din Chişinău, au parte de surprize pe noi şi noi străzi, din cauza acestui pietriş ce sare în parbrize. Iar dincolo de asta, pe de o parte, aşa pot fi reparate doar gropile mici, iar pe de altă parte, nu e o reparaţie care să ţină foarte mult timp, deci sunt bani investiţi pentru nişte amânări de probleme, nu pentru rezolvarea lor.
Între timp, azi suntem deja în luna mai, iar standardele încă nu sunt aprobate, şi gropile sunt injectate cu acest amestec de pietriş, iar lumina de la capătul tunelului pare încă a fi departe.
Voi ce părere aveţi despre situaţia asta, despre starea actuală a drumurilor din Chişinău şi din Moldova, despre problema asta birocratică şi despre modul în care sunt astupate aceste gropi în prezent?
0
2,041
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!