Cât de bine arată şi cât valorează azi cel mai luxos model Volvo, creat să bată Mercedes şi BMW: 780 Coupe Bertone

14 Mai 2021, 20:26
Ilie Toma
Aşa se întâmplă că-n ultimele luni am scris de câteva ori despre unul din cele mai magnifice şi admirabile modele Volvo din toate timpurile, creat la vremea sa pentru a bate concurenţi premium consacraţi de la Mercedes-Benz şi BMW. E vorba de Volvo 780 Coupe, al cărui design fusese creat de atelierul Bertone, iar la capitolul luxului şi dotărilor interioare modelul suedez chiar le surclasa pe cele similare germane de atunci.
De curând un exemplar 780 Coupe a fost zărit şi în Moldova, iar atunci voi, comunitate, l-aţi admirat cu mare fascinaţie, acel articol devenind unul din cele mai populare. Ziceam atunci că în toată istoria s-au produs doar 8,518 exemplare ale acestui model. Mai ziceam atunci că exemplarele în stare nu prea bună încep de pe la 10 mii euro, în timp ce acele în stare excelentă ajung să coste între 25 şi 50 mii euro. Şi, în fine, mai spuneam că dintre toate motorizările lui Volvo 780 Coupe Bertone, cea de 2.8 litri V6 turbo e cea mai puternică şi cea mai căutată în zilele noastre.
Ei bine, şi iată că la doar câteva zile distanţă după ştirea despre acel 780 Coupe Bertone din Moldova, am zărit un superb exemplar scos la vânzare în Germania, ce pare să întruchipeze tot ce a avut mai bun acest model suedez!
E un Volvo 780 Coupe Bertone din 1988, cu exact acel motor de top, 2.8 V6 turbo! Acest propulsor dezvolta 170 CP în varianta sa europeană generală, doar în Italia existând o ipostază mai puternică. Iar maşina despre care vorbim noi azi e una care a fost livrată iniţial în Franţa. Mai mult ca atât, e o versiune fără catalizator, care era simţitor mai iute decât ipostaza lansată mai târziu, cu catalizator, iar un colecţionar pretenţios ar spune cu siguranţă că o asemenea maşină e cea mai dulce formă a acestui model legendar. Şi când de gândeşti câte din cele 8,518 maşini ar fi putut avea anume motorul 2.8 V6 turbo, ajungi la cifre şi mai mici şi-ţi dai seama că savoarea de a avea o asemenea maşină e şi mai exclusivistă.
Şi nu mai puţin fascinantă e starea acestei maşini, dar şi dotările ei de top. Interiorul pare a fi a unei maşini ce abia are 2-3 ani de exploatare, iar asta se întâmplă datorită pieii mult mai scumpe şi mai rafinate, puse de Volvo pe acest coupe, în comparaţie cu alte modele Volvo.
Inserţiile de lemn sunt prezente din belşug, consola centrală are acel renumit sistem audio cu egalizator şi sunet Hi Fi de o fidelitate comparabilă cu sistemele de top de casă.
Scaunele sunt reglate electric, cu tot soiul de funcţii sofisticate. Iar confortul climatic e asigurat de un sistem automatizat de climatizare, în anul 1988! De asemenea, există scaune faţă cu încălzire, dar şi o suspensie spate complexă, multilink. Într-un cuvânt, maşina asta chiar era un vârf admirabil al ingineriei şi luxului.
Exemplarul despre care vorbim noi azi mai are o calitate importantă, care ne-a făcut să-i atragem atenţia. Un parcurs original de doar 131,738 km, documentat pe tot parcursul istoriei sale.
Ultima vizită a fost făcută de proprietarul francez la data de 26 ianuarie 2021, când maşina avea 131,700 km pe bord. Însă toate vizitele anterioare sunt documentate, creşterea lentă a cifrei de km parcurşi putând fi urmărită de-a lungul întregii istorii a acestui Volvo. Dacă ai vrea să cumperi vreodată un Volvo pentru plăcerea sufletului tău, de colecţie, anume aşa ai vrea să arate istoria lui — transparentă, clară, completă.
Maşina asta are şi două volanuri, unul de lemn vândut cândva ca accesoriu, şi altul original, standard. Cel standard e păstrat şi vândut la pachet cu maşina.
Şi cât ajunge să coste, atunci, acest Volvo 780 Coupe Bertone, în motorizare şi dotări de top şi mai ales într-o stare impecabilă? Ei bine, maşina e chiar niţel mai accesibilă decât preţul menţionat de noi acum o săptămână pentru asemenea exemplare. Iniţial, preţul cu care a fost scoasă la vânzare era de circa 25,000 euro, dar acum preţul final a fost ajustat la 22,800 euro. Nu vă spunem dacă e mult sau puţin — asta o decideţi voi. Vă spunem doar că maşina asta întruchipează o ipostază aproape perfectă a celui mai luxos model din istoria Volvo, produs într-atât de puţine exemplare, încât preţul său de aici încolo poate doar creşte!
0
4,423
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!