Cultură în trafic în Germania: poliţiştii mulţumesc şoferilor pentru coridorul de urgenţă exemplar format pe autostrada A7

11 Mai 2021, 08:21
Ilie Toma
Cei care trăiesc în Germania sau circulă des pe acolo ştiu o regulă importantă care se aplică atunci când se creează un ambuteiaj cu staţionare pe autostradă: automobilele aflate pe cea mai din stângă bandă se mişcă maxim spre stânga, uneori depăşind chiar şi linia continuă de acolo, iar cele de pe banda următoare se mişcă maxim spre dreapta. Această bandă poate fi a doua sau prima, în funcţie de câte benzi are drumul în acea zonă, dar logica e simplă — dacă e ambuteiaj cu staţionare, e mare şansa să fie vorba de un accident grav, iar în scurt timp va fi nevoie ca serviciile de intervenţie — poliţia, ambulanţa, pompierii, descarcerările sau tractările să treacă spre locul accidentului. De asta, e bine să se creeze un coridor de trecere din timp, făcând manevrele descrise mai sus.
Anume aşa s-a întâmplat duminică, în situaţia unui accident de pe autostrada A7 din sudul Germaniei, direcţia Fussen. Toţi şoferii, unul ca unul, au tras maşinile corespunzător şi au format cu coridor de urgenţă exemplar. Într-atât de exemplar, încât până şi poliţiştii au fost plăcut surprinşi şi au simţit nevoia să le mulţumească public tuturor şoferilor din acel ambuteiaj. Un poliţist pasager a făcut poza de mai sus, iar secţia de poliţie de care aparţine acesta a publicat şi mesajul public de mulţumire adus şoferilor, îndemnându-i pe toţi germanii ca acest exemplu să fie întotdeauna urmat de fiecare în parte.
1
1,570
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!