Noul Toyota Land Cruiser nu a reuşit să debuteze, iar chinezii l-au copiat pe cel vechi

19 Mai 2021, 18:02
Denis Godorozea
Parcă ne-am obişnuit cu obiceiul unor dintre constructorii auto chinezeşti de a mai trage cu ochiul la colegii americani, europeni şi niponi, dar adevărul e că cele mai de succes companii au renunţat de vreun decenii la această reţete discutabilă a succesului pe piaţa internă. Ei bine, nu şi constructorul Hengtian cu noul lor model L4600, anunţat pentru debut în acest an, dar surprins mai devreme pe drumurile publice şi pe imagini oficiale distribuite online.
Viitorul Hengtian L4600 se inspiră mult prea dârz de la actuala generaţie Toyota Land Cruiser, cu indicele 200, ce se pregăteşte să cedeze locul succesorului, offroader deconspirat complet ce doar debutul public nu l-a marcat încă. Dacă nu prea poţi aştepta vreo siluetă originală de la un offroader de dimensiuni mari construit pe cadru dur, aştepţi originalitate măcar în micile detalii, dar nu e cazul lui L4600, care a primit doar faruri uşor redesenate în raport cu Land Cruiser, pe când celelalte elemente de design amintesc mult de versiunea de până la facelift a modelului japonez.
Tot de la japonezi a fost preluată, aparent, unitatea de propulsie, şi se pare că e vorba despre benzinarul V8 pe care noul Land Cruiser nu-l va mai avea în ofertă, de 4.6 litri, cu 286 CP la activ. Motorul va fi cuplat exclusiv la o cutie automată ce va transmite cuplul pe ambele punţi. De menţionat, că L4600 va fi primul offroader cu caroserie de SUV în gama celor de la Hengtian, dar constructorul are experienţă în segmentul maşinilor de teren, fiind specializat pe producţia pickup-urilor.
Noul model chinezesc va încerca să cucerească cumpărătorii cu un preţ simţitor mai accesibil în raport cu Land Cruiser, dar şi un nivel de echipare mai generos. L4600 va avea habitaclu tapisat cu piele, inserţii din lemn, dar şi sistem multimedia modern cu ecran tactil de dimensiuni mai mari decât oferă japonezii. Totodată, L4600 va alinta cu mai mult spaţiu la bord pentru pasageri şi bagaje, fiind cu 289 mm mai lung decât Land Cruiser.
0
1,122
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!