Premieră: Ford F-150 Lightning, pickup electric la preţ de Tesla Model 3

20 Mai 2021, 11:07
Denis Godorozea
Ford dezvăluie în premieră primul său pickup electric, derivat din noua generaţie F-150, celui mai solicitat pickup din segment pe piaţa nord-americană. Modelul a fost denumit Lightning în cinstea versiunii de performanţă ce bătea recorduri în anii 1990, or versiunea electrică F-150 este cea mai performantă şi cea mai rapidă din ceea ce pot oferi americanii la ora actuală.
Americanii nu au riscat să introducă prea mari modificări stilistice în raport cu gama tradiţională de pickup-uri F-150, versiunea electrică având forme asemănătoare pe exterior şi interior. Astfel, Lightning poate fi distins de versiunile cu motoare termice doar prin câteva detalii exterioare, precum scutul decorativ frontal ce integrează o dungă LED orizontală ce uneşte farurile într-un singur corp cu semnătură distinctivă. Un asemenea design este utilizat şi la posterior, unde uşa benei este cuprinsă în întregime de un element iluminat LED orizontal. Tot pe exterior substratul tehnic electric este trădat de cele două prize de încărcare, situate pe aripile faţă pentru a facilita accesul la firul de încărcare.
Fără careva experimente extravagante în design, Ford F-150 se vrea a fi unul dintre cele mai practice pickup-uri din segment. Pe lângă spaţiul oferit pentru bagaje în benă cu volum identic versiunilor cu motoare termice şi lungime de 1.68 metri, Lightning oferă şi un spaţiu adiţional de depozitare sub capotă, cu volum de 400 litri, deci chiar mai mult decât oferă unele hatch-uri compacte. Tot în acel compartiment Ford a pregătit câteva prize şi porturi USB pentru alimentarea dispozitivelor. În versiunea electrică pickup-ul american va fi disponibil într-o singură versiune de caroserie — SuperCrew cu 4 portiere şi 5 locuri.
În habitaclu Ford F-150 Lightning oferă standard un nivel de echipare ceva mai generos, ce include fără costuri adiţionale un instrumentar de bord digital, iar opţional este disponibil şi sistemul multimedia de ultimă generaţie Sync 4A, cu ecran tactil amplasat vertical şi diagonală de 15.5 inch, asemănător cu cel ce se oferă pe SUV-ul Mustang Mach-E.
Având un design familiar cu gama actuală F-150, Lightning se distinge, totuşi, simţitor în materie de substrat tehnic. Dar nu ne referim doar la motoarele electrice şi baterii, ci şi la platforma cu cadru dur regândită şi rigidizată, are adăposteşte acum bateriile de tracţiune. Pe lângă cele menţionate, în raport cu versiunile tradiţionale noul F-150 electric are suspensie spate independentă.
Iniţial Ford anunţă disponibilitatea a două motorizări, ambele cu câte două motoare electrice şi, respectiv, tracţiune integrală. Interpretarea Standard Range oferă un total de 432 CP şi 1,051 Nm şi poate parcurge până la 370 km, dar şi să tracteze în această ipostază greutăţi de până la 907 kg în benă (+180 kg în portbagajul frontal). Versiunea Extended Range dezvoltă 571 CP şi 1,051 Nm, având o baterie cu capacitate mărită şi autonomie de circa 480 km. Dar în acest caz pickup-ul poate tracta greutăţi mai mici, de până la 816 kg. Ei bine, ca şi în cazul versiunilor tradiţionale Ford oferă posibilitatea tractării remorcilor cu greutăţi de până la 4.5 tone, deci cu o tonă mai mult decât pot tracta pickup-urile cu motoare pe benzină. Totodată, Lightning promite a fi cel mai rapid model din gama actuală de pickup-uri de serie, fiind capabil să accelereze până la 100 km/h în aproximativ 4.5 secunde.
Americanii nu au dezvăluit capacitatea bateriei pentru Standard Range, dar nici pentru varianta Extended. În schimb, susţin că de la o priză casnică rezervele pot fi suplinite în proporţie de 100% pe parcursul a 14 ore în cazul versiunii Standard Range şi timp de 19 ore în cazul versiunii Extended Range. De la o sursă de alimentare rapidă încărcarea 15% — 80% are loc în circa 45 minute.
Debutul comercial al noului Ford F-150 Lightning va avea loc abia în primăvara anului viitor. Până atunci piaţa pickup-urilor electrice americane va fi deja atacată de modele precum GMC Hummer EV şi Tesla Cybertruck, însă doar dacă companiile nu vor fi nevoite să introducă careva modificări în aceste planuri. Lansat cu câteva luni mai târziu, F-150 Lightning va deveni mai atractiv pentru cumpărători din punct de vedere al preţurilor, pornind de la aproximativ 40,000 dolari în versiunea incipientă, deci simţitor mai accesibil decât Hummer şi Cybertruck, ce vor fi lansate iniţial în cele mai scumpe interpretări.
0
1,456
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!