Premieră: noua generaţie Skoda Fabia! Viitorul lider al segmentului compactelor

5 Mai 2021, 09:01
Denis Godorozea
Skoda prezintă în premieră mondială noua generaţie Fabia. Compacta debutează deocamdată cu un singur tip de caroserie şi motorizări clasice, exclusiv pe benzină. Cu schimbul de generaţii, însă, cea de-a patra Fabia vine să cucerească segmentul compactelor urbane B, iar dacă e să analizăm toate metamorfozele simţite de modelul din Mlada Boleslav, tindem să credem că are şanse bune să cucerească Europa.
Designul exterior al noii Fabia nu mai este o enigmă după ce cehii au publicat schiţe oficiale, iar "spionii auto" au surprins noul hatch de mai multe ori în timpul testelor. Fabia a căpătat un design familiar gamei actuale Skoda, cu forme şi elemente exterioare ochite anume la SUV-ul electric Enyaq iV. Tradiţional, designerii au pregătit un calandru de dimensiuni mai mari, unit cu farurile, iar muchiile ascuţite domină în continuare toată caroseria.
În raport cu generaţia precedentă noua Fabia a fost mărită în lungime cu 111 mm, până la 4,108 mm, pe când ampatamentul a indicat o creştere considerabilă de 94 mm, respectiv până la 2,564 mm. Lungimea de peste patru metri aduce compacta asta într-un segment C, de fapt, cum era el acum doar vreo 15-20 de ani. Tot inspirat din segmentele mai mari, Fabia oferă acum standard faruri de tip LED cu semnături distinctive pentru luminile de zi, dar becurile tradiţionale vor mai rămâne în ecuaţie în cadrul blocurilor optice spate, însă doar în interpretările incipiente. Jantele pot avea dimensiuni cuprinse între 14 şi 18 ţoli.
Habitaclul a fost dezvăluit ceva mai devreme cu câteva schiţe oficiale, iar în versiunile de top Fabia aduce o revoluţie şi la acest capitol. Cele mai scumpe interpretări vor avea sistem multimedia cu ecran tactil de 9.2 inch, cel mai mare din istoria modelului şi actualizat cu cea mai recentă versiune din sistemul de operare oferit de Skoda acum. Ei bine, chiar şi pentru versiunile incipiente este rezervat un ecran color de 6.5 inch, cu multiple posibilităţi de conectare cu gadget-urile mobile de tot soiul. Pentru prima dată Fabia poate fi echipată şi cu un instrumentar de bord digital de 10.25 inch, însă doar opţional.
Stilistic planşa este apropiată cu ceea ce am văzut pe cele mai noi modele din Mlada Boleslav, când ecranul este situat mai sus de gurile de ventilare centrale. De cel mai mult spaţiu adiţional rezultat din dimensiunile mărite vor savura pasagerii de la bord, în special cei de pe bancheta spate, pe când portbagajul a indicat o creştere de 50 litri, până la 380 litri. Cu bancheta spate rabatată spaţiul poate fi mărit până la 1,190 litri, respectiv cu 40 litri mai mult decât anterior.
În conformitate cu legislaţia europeană Fabia oferă acum un nivel de siguranţă de top chiar şi pe versiunile incipiente — compacta va frâna automatizat în faţa obstacolelor, iar în caz de accident cei de la bord vor fi protejaţi de 6 airbag-uri. Lista opţionalelor este mai generoasă decât anterior şi include pentru prima dată, pe lângă cele menţionate mai sus, un cruise control adaptiv, încălziri electrice pentru volan şi parbriz, dar şi un plafon panoramic.
Tehnic Skoda Fabia este acum unificată cu familia Volkswagen Group pe platforma MQB-A0, ceea ce prevede şi o gamă similară de motorizări cu modele precum Audi A1 sau Volkswagen Polo. Fabia nu va mai oferi motorizări diesel vreodată, iar noua generaţie va putea fi echipată în primele luni de vânzări cu 3 motoare pe benzină. Unitatea de bază 1.0 MPI, aspirată natural, oferă 65 sau 80 CP la activ.
Pe o treaptă mai sus s-a situat benzinarul turbo de 1.0 litri din seria TSI, cu 95 sau 110 CP la activ, iar marea surpriză este disponibilitatea motorului 1.5 TSI, ce oferă 150 CP la activ, iar asta pe versiuni standard, deci nu e vorba despre vreo interpretare RS deocamdată. Ei bine, de mai menţionat că Fabia nu oferă nici măcar vreo unitate electrificată deocamdată.
Debutul comercial pe piaţa europeană va avea loc în vara acestui an. Iniţial Fabia va fi disponibilă cu motorizările sus-menţionate şi unităţi tradiţionale pe benzină. În următoarele luni sau ani cehii vor diversifica oferta cu break-ul Fabia Combi şi, cel mai probabil, vor actualiza gama motorizărilor cel puţin cu versiuni de tip mild-hybrid.
0
1,517
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!