Primăria Chişinău merge înainte peste birocraţia de la Ministerul Economiei şi se apucă de reparat drumurile

31 Mai 2021, 16:29
Redacţia PiataAuto.md
Acum câteva săptămâni vă informam despre o situaţie paradoxală din Chişinău şi din întreaga Moldovă, de fapt, cauzată de un lung blocaj birocratic. Pe scurt fie spus: începând cu acest an Moldova a trecut de la standardul arhaic sovietic GOST la standardele EU de producţie a asfaltului, iar asta a însemnat trecerea unui întreg aparat birocratic la elaborarea de noi standarde, precum şi a unui mecanism de control şi certificare a acestui nou standard. În prezent, blocajul e pe parte laboratoarelor care ar trebui să certifice dacă asfaltul produs corespunde noilor standarde sau nu, întrucât până acum nici un laborator nu e acreditat să facă asta, toate fiind în proces de obţinere a propriei lor certificări. Şi Ministerul Economiei, cel responsabil de elaborarea şi punerea în aplicare a noului standard, pare să nu se grăbească prea mult să ducă tot procesul la sfârşit, fiind acuzat în repetate rânduri de primarul de Chişinău, Ion Ceban.
Aşadar, din cauza acestui lung blocaj birocratic, drumurile din Chişinău nu puteau fi reparate, pur şi simplu. Gropile au ajuns uriaşe pe multe străzi, iar ca să se atenueze situaţia, s-a trecut la nişte injectări de amestec cu asfalt cu pietriş. Între timp, blocajul birocratic continuă, iar afară e aproape vară deja, reparaţiile întârziind mai mult ca niciodată.
Azi, însă, primarul de Chişinău a făcut un anunţ important în acest sens, declarând că autorităţile locale merg înainte cu reparaţia drumurilor, chiar şi cu acest blocaj încă activ. La nivel practic, asta înseamnă că lucrările vor demara acolo unde agenţii economici contractaţi să livreze asfalt cald îşi asumă responsabilitatea că produsul, pe care îl livrează, corespunde noului standard UE, urmând ca testările de laborator să fie făcute ulterior.
Lista străzilor la care s-a început deja a interveni cu reparaţii şi marcaje cuprinde denumiri precum Mateevici, Kogălniceanu, Sciusev, Vlaicu Părcălab, Mitropolit Dosoftei, 31 August, bd. Renaşterii Naţionale, bd. Grigore Vieru. Săptămâna asta urmează să se înceapă lucrările pe străzile Petricani, Dacia, Calea Orheiului, Puşkin, Bodoni.
0
1,620
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!