Primele imagini cu viitorul Mercedes-Benz EQT, fratele mai mic şi electric al lui V-Class

10 Mai 2021, 15:11
Ilie Toma
Premierele electrice ale celor de la Mercedes-Benz şi strategia lor electrică sunt cam greu de înţeles în anul 2021. După ce au lansat modele electrice bazate pe cele cu propulsie tradiţioală, precum SUV-ul EQC, bazat pe GLC, după ce au lansat EQV, bazat pe V-Class şi EQA bazat pe GLA, acum o lună germanii lansau în sfârşit primul lor model dezvoltat de la zero ca vehicul electric — EQS, limuzina luxoasă electrică. Odată cu asta, au zis că dau start unei noi ere şi, date fiind vânzările cam slabe ale lui EQC, spre exemplu, te-ai fi aşteptat că de acum încolo toate modelele noi vor fi din alea, dezvoltate din start ca electrice, ca şi EQS.
Dar n-a fost să fie aşa. La doar câteva zile de la premiera lui EQS, germanii au prezentat şi noul EQB, model dezvoltat pe baza lui GLB. Apoi au anunţat că vor lansat şi EQT, un van mai compact decât V-Class, imaginile căruia le-au prezentat azi în premieră. Imaginile prezintă un concept foarte aproape de producţie. Şi noul EQT va fi bazat pe un model cu propulsie tradiţională, numit T-Class. Sună frumos, T-Class, nu-i aşa? Dar familia asta de modele nu va fi altceva decât o continuare a actualului Citan, dezvoltat pe bază de Renault Kangoo. Prin urmare, şi viitorul T-Class va fi înrudit tehnic cu Kangoo, iar acest EQT electric ar putea împărţi foarte multe componente cu versiunea electrică a aceluiaşi Kangoo, Z.E.
Mercedes-Benz, fireşte, nu spune nimic acum despre această sinergie, preferând să ne descrie designul apropiat de V-Class şi marea revoluţie pe care ar urma s-o facă EQT în segmentul van-urilor comerciale compacte. Dar, filtrând abureala de marketing, rămân foarte puţine informaţii cu adevărat relevante, anunţate acum. Ni se spune doar că noul EQT va beneficia de noul sistem multimedia MBUX, un fapt de domeniul evidenţei. La drept vorbind, se poate observa doar o încercare mai mare a celor de la Mercedes-Benz de a depărta noul model de clona de la Renault, mult mai mult decât au făcut-o în cazul lui Citan.
Dincolo de asta, nu aflăm nimic relevant despre sistemul de propulsie electrică, autonomie sau orice alte lucruri importante pentru o maşină electrică. Se pare că Mercedes-Benz îşi lasă mână liberă pentru a eventuale negocieri cu cei de la Renault, alianţa cu care e un pic în impas de când francezii au decis să vândă acţiunile Daimler, ca să-şi îmbunătăţească situaţia financiară.
Şi, pe lângă toate, modelul ăsta, imaginile căruia ne sunt prezentate azi, urmează să vină pe piaţă abia în toamna anului 2022. Şi aici apare întrebarea logică: de ce ni se prezintă această abureală de concept azi, cu un an şi jumătate înainte ca el să se materializeze în ceva palpabil, de serie? Noi nu vedem decât două posibilităţi — fie Daimler vrea să fie văzut că tot anunţă modele electrice pe bandă rulantă, pentru creşteri de acţiuni şi alte planuri, fie vrea să folosească aceste modele anunţate drept instrumente de negocieri cu parteneri de-ai săi. Publicul, propriu-zis, cel care ar trebui să conteze în primul rând, nu prea beneficiază deloc din anunţul de azi, zicem noi, de asta am decis să privim toată situaţia dintr-o altă perspectivă. Voi ce spuneţi? Ce e cu acest EQT? Va avea el loc în lumea reală peste un an şi jumătate?
0
1,681
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!