(VIDEO) Cel mai glorios model Lancia revine în producţie, în formă perfecţionată, şi e absolut fantastic

25 Mai 2021, 20:22
Ilie Toma
Am ajuns cu toţii la un moment logic al lumii auto, în care începem a recunoaşte că în istorie au existat modele mult mai glorioase din punct de vedere ingineresc decât majoritatea celor lansate în zilele noastre. Pe de o parte, vedem o tendinţă de simplificare şi uniformizare a modelelor noi şi compensarea ingineriei pure prin multe sisteme electronice. Pe de altă parte, pe fundalul unor anunţuri despre viitorul şi mai sumbru al mecanicii şi ingineriei din lumea auto, parcă ne întoarcem privirea în trecut cu şi mai mult respect decât o făceam până acum.
Cum ar fi să aflăm azi că legendarul Mercedes-Benz W124 e pus din nou în producţie? Sau W140, sau W123? Cum ar fi să aflăm că BMW vrea să producă din nou Seria 8 E31, sau Seria 5 E39 sau E35, sau Seria 7 E38? Sau cum ar fi să auzim că Audi vrea să plaseze în producţie, din nou, legendarul Audi quattro, cel original, derivat din modelul de raliu?
Şi adevărul e că unii producători au început să-şi amintească de acele modele prin noile electrice pe care le lansează. Renault şi-a amintit de Clio-urile clasice, Opel şi-a amintit de Manta, şi spiritul retro pare să aibă o şansă de a reveni cel puţin la design acolo. Dar fără ingineria aia mecanică va fi doar jumătate de formulă, nu una completă.
Însă nişte oameni geniali din Italia au făcut mult mai mult de atât, mergând până în pânzele albe pentru a crea ceva cu adevărat incredibil! Mai sus am pomenit de Audi quattro, legendarul model cu gene de raliu, iar adevărul e că acel Audi a avut un concurent pe măsură de la Lancia, cu care a dus o luptă epică! E vorba de Lancia 037, cel mai glorios model produs de Lancia vreodată, care i-a ţinut piept lui Audi quattro şi a fost ultimul model cu tracţiune spate care a mai învins vreodată în campionatele de raliu după apariţia lui Audi quattro, cu tracţiune integrală. Ca să înţelegi mai bine notorietatea imensă a acestei Lancia, simbolismul ei şi gloria nemaivăzută pe care a avut-o, includem mai jos un video superb, realizat de către Jeremy Clarkson de la The Grand Tour, despre duelul epic dintre Audi şi Lancia de la începutul anilor 80.
Şi acum imaginează-ţi că o companie italiană, pe nume Kimera, a anunţat câteva zile în urmă că pune în producţie, din nou, legendara Lancia 037! Şi o face într-o formă perfecţionată şi modernizată, păstrând totodată întreaga esenţă genială a acestui model glorios.
Eh, o fi doar un alt truc de marketing, te-ai putea gândi? Deloc! Kimera e fondată de Luca Betti — el însăşi unul din cei mai de succes piloţi de raliu din Italia, cu o carieră care a fost activă vreme de vreo 15 ani. Mai mult ca atât, pe când era mic copil, Luca era spectator la cursele de raliu şi a fost martor la acele curse legendare ale lui Lancia 037, ba chiar are şi o poză cu piloţii acelui bolid, care l-au pus pe acoperişul maşinii pe care el o admira! Să fi ştiut vreodată acei piloţi că într-o zi acel băieţel, pe care ei l-au urcat sus, va fi cel care va renaşte gloria bolidului lor!
Luca Betti, CEO-ul de azi al Kimera, stă pe acoperişul Lanciei legendare de raliu în copilăria sa

Mai mult ca atât, această Lancia renăscută azi, numită Kimera EVO37, a fost dezvoltată de o echipă ce cuprinde oameni, care erau legaţi de originala Lancia 037! Spre exemplu, unul din piloţii acelei Lancia de raliu, tot el şi campion mondial, Miki Biasion, e parte din echipa de azi de la Kimera! Claudio Lomardi e un alt membru al echipei actuale şi el a fost un inginer la echipa de raliu Lancia în vremurile de glorie a modelului 037! Sergio Limone şi Vittorio Roberti sunt încă doi ingineri legendari, cu legături la Lancia şi în motorsportul glorios al Italiei, ambii fiind azi parte din acest proiect! Ce poate fi mai frumos de atât?
Aşadar, echipa asta genială a pus pe hârtie proiectul maşinii originale şi s-au apucat de făcut un soi de reverse engineering. De luat totul de la un capăt la altul, pentru a estima încă odată genialitatea la ce a fost şi unde lucrurile ar putea fi îmbunătăţite fără a provoca un sacrilegiu. Scopul final trebuia să fie păstrarea acelui echilibru legendar al maşinii despre care vorbeau toţi piloţii Lancia de atunci. Maşina de azi trebuia să fie cel puţin la fel de genială ca şi cea din anii 80.
Aşa că motorul de azi, spre exemplu, a fost dezvoltat exact pe baza aceluiaşi bloc motor de atunci. Lancia 037 de atunci avea un motor de 4 cilindri în linie, de 1,995 cm cubi, supraalimentat cu un compresor, livrând 208 CP la 7,000 rpm şi 226 Nm la 5,000 rpm. Pe atunci, însă, se spunea că motorul ar fi putut oferi mult mai multă putere, având rezerve imense. Motorul de azi, păstrează acelaşi bloc, dar şi-a mărit un pic cilindreea, până la 2,150 cm cubi, rămânând însă cu 4 cilindri. S-a optat pentru folosirea unui supercharger, dar şi a unei turbine, iar puterea totală a ajuns acum la 505 CP, livraţi tot la 7,000 rpm, cu un cuplu maxim de 550 Nm, livrat tot pe la 5 mii de turaţii, dar 400 Nm sunt disponibili deja pe la 2,000 rpm. Motorul a fost echilibrat pentru a avea practic aceeaşi curbă de putere ca şi cel original, doar că el exploatează acum ce n-a exploatat originalul!
Fireşte, şi configuraţia generală a maşinii a rămas la fel — tracţiune spate, motor montat median, şasiu tubular, monococ, ba chiar şi construcţia suspensiei a rămas la fel, fiind păstrată inclusiv prezenţa a câte două amortizoare la fiecare roată spate! Caroseria originală din fibră de sticlă a fost înlocuită cu una din fibră de carbon, mai modernă, mai uşoară şi mai rezistentă, dar formele şi proporţiile ei au rămas neschimbate.
Cei de la Kimera au apelat la toţi furnizorii renumiţi de pe modelul original Lancia 037, încercând să-i contracteze pe toţi să livreze componente pentru modelul renăscut. Printre ei se numără nume renumite şi azi — Brembo, Pirelli, Sparco, Ohlins, Italtecnica, Bonetto CV, Bellasi, etc. Spre exemplu, amortizoarele sunt livrate tot de Ohlins, ca şi pe maşina originală, frânele sunt create tot de Brembo şi sunt şi ele îmbunătăţite, deşi se încadrează în aceleaşi dimensiuni, ba chiar pot fi tradiţionale sau ceramice, opţional.
Noul şi originalul sunt amestecate cu înţelepciune şi bun-gust, spun cei de la Kimera, pentru a crea adevărata armonie şi echilibru al acestei legende renăscute! Cât de frumos sună asta într-o lume cu sute de premiere auto şterse şi lipsite de orice suflet!
Într-adevăr, designul maşinii redă exact această declaraţie. Reproduce perfect formele originale, dar are şi mici accente, care te fac să înţelegi că ai în faţă legenda modernă, renăscută. Şi e unul din acele cazuri în care creaţia modernă nu arată mai rău decât muza sa! Pur şi simplu formidabil!
Partea tristă e că vor fi produse doar 37 de exemplare ale lui Kimera EVO37, numerotate cu stricteţe, iar 11 dintre ele au şi fost deja vândute colecţionarilor din întreaga lume. Preţul acestora porneşte de la 480,000 euro şi poate creşte odată cu adăugarea opţionalelor şi taxelor locale. Prima expunere publică a noii legende va avea loc în luna iulie la Festivalul Vitezei de la Goodwood, iar primii clienţi îşi vor primi maşinile în septembrie. Şi e clar ca bună ziua că toate aceste exemplare vor valora cu câteva sute de mii de euro mai mult imediat cum vor fi vândute toate cele 37 de maşini, apoi preţul lor va creşte la milioane şi milioane în decursul următorilor ani.
Dar asta n-ar trebui să ne întristeze. Pentru că e firesc ca primele asemenea relansări de legende să coste scump, dar asta n-ar trebui să ne împiedice să le admirăm pe ele şi munca acestor minunaţi oameni, pasiunea cărora a făcut acest lucru palpabil azi. Şi, după cum merg lucrurile în lumea auto, s-ar putea să asistăm tot mai des şi mai des la renaşteri de legende, până la un adevărat fenomen, pentru că se pare, totuşi, apogeul ingineriei mecanice auto a rămas undeva în trecut, într-un trecut în care vom privi tot mai des!
0
1,382
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!