(VIDEO) Laura şi Ulrich, germanii care s-au pornit în înconjurul lumii cu un UAZ Buhanka

3 Mai 2021, 08:11
Ilie Toma
Probabil prima întrebare care ne vine în minte la auzul unei asemenea veşti e „ce-a fost în capul acestor nemţi, să se pornească tocmai cu UAZ Buhanka în jurul jumii?”. Şi e limpede că nu orice neamţ ar face-o. E nevoie de un caracter foarte excentric, dar şi o mare doză de curaj şi nebunie.
Argumentul principal în cazul cuplului german a fost preţul. Ei îşi doreau de mult timp să plece într-o călătorie în jurul lumii, dar o tot amânau, cum se întâmplă adesea. Până la urmă, într-o zi s-au gândit că ori o fac acum, ori, dacă vor avea deja copii, vor trebui să aştepte până la vârsta de pensionare ca să o facă. Iar viaţa e imprevizibilă, nu se ştie cât trăieşti. Aşa că şi-au luat inima în dinţi şi au început a căuta un offroader potrivit pentru aventura lor. Cele europene, care ar fi putut fi convertite în case pe roţi, costau multe zeci de mii de euro. UAZ Buhanka i-a costat 19,000 euro, plus alte 2,500 pentru toate modificările. N-a fost uşor s-o găsească în Uniunea Europeană, au mers tocmai în Suedia s-o cumpere.
Ulrich era cel ce-o cumpărase şi venea cu ea spre Germania, spre casă. Chiar de pe drum, maşina l-a înspăimântat. Treptele cutiei manuale de viteze nu se cuplau normal aproape niciodată, iar când a coborât la o benzinărie să facă o pauză, nici o cheie n-a mers pentru a închide maşina. Era o maşină oribilă, iar el şi-a spus atunci „Ce-ai făcut Ulrich, pentru ce ţi-ai dat banii?”
Însă odată ajuns în Germania, lubrifierea elementelor esenţiale şi mici lucrări de perfecţionare au mai civilizat UAZ-ul rusesc. Paradoxal, dar motorul de 2.7 litri de pe UAZ Buhanka are certificat de conformitate cu standardul Euro 6 în Germania, ceea ce înseamnă că Buhanka poate intra şi-n centrele oraşelor, dacă vrea.
Maşina primise un pat în interior, câteva sertare şi tot elementarul necesar pentru călătorie. Aşa că în primăvara anului 2019, Ulrich şi-a luat un concediu neplătit de 1 an de la serviciu, iar Laura s-a concediat. În aprilie 2019 au şi pornit în călătoria din jurul lumii. Nu spre vest, ci spre est. La sfârşitul lui iunie 2019 ei ajunseseră în Rusia, după ce trecuseră prin Italia, Albania, Grecia, Tucia, Georgia.
Limba rusă ei n-o cunosc, aşa că au învăţat doar câteva expresii, dar ruşii i-au primit bine, dacă tot erau la bordul unui UAZ Buhanka. Până şi cei din Rusia, însă, erau uluiţi că un cuplu din Germania a ales să călătorească tocmai cu un UAZ! Aşa că au avut parte de tot soiul de invitaţii la seri cu vodkă, ba chiar şi la o nuntă în Uzbekistan. Au avut de-a face şi cu corupţia poliţiştilor în Kazahstan, iar în Vladivostok, Rusia, cineva le-a făcut o scară la UAZ gratis, doar de dragul faptului că nemţii călătoresc cu un ditamai UAZ.
Călătoria lor a fost o provocare şi pentru igienă, or, UAZ-ul nu are vreun duş la bord. Aceştia foloseau duşuri pe la parcări, când le găseau, se mai scăldau în câte un râu sau lac dacă găseau, uneori deloc sau maxim cu şerveţele umede. Străduinţa era să se spele măcar o dată la 3 zile. Dar au avut şi un caz în Kazahstan când nu s-au spălat 9 zile. Da... Cu siguranţă nu orice german s-ar aventura în asemenea condiţii!
Cel mai surprinzător e faptul că Buhanka nu s-a defectat niciodată în călătoria lor. Da, au trebuit să încleie geamurile laterale cu bandă adezivă ca să nu ploaie în habitaclu, dar n-au rămas niciodată cu ea în drum.
Peste 8 luni de la startul călătoriei lor au ajuns la New York, dar fără UAZ Buhanka, deşi numiseră călătoria lor Offroad to Broadway. Călătoria UAZ-ului a luat sfârşit în Vladivostok, Rusia, şi nu pentru că maşina s-ar fi stricat, ci pentru că transportarea ei în Japonia, apoi în Hawaii, apoi în SUA, cum îşi doriseră iniţial, ar fi costat prea mult. Aşa că au încărcat UAZ-ul într-un container spre Olanda, iar ei au zburat la New York. Iar de acolo tot cu avionul au ajuns acasă, în decembrie 2019. Apoi, peste câteva luni, după cum ştim toţi, a început pandemia cu restricţiile ei.
Azi UAZ-ul Buhanka mai iese din când în când în week-end-uri, în regiunea Koln, unde trăieşte cuplul. Dar Laura şi Ulrich îşi păstrează UAZ-ul cu sfinţenie, pentru că mai vor să mai pornească în alte aventuri cu el, după ce s-or fi terminat restricţiile pandemice. Un gând e să traverseze Africa. Şi o vor face neapărat cu acelaşi UAZ Buhanka, zic ei!
0
1,401
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!