(VIDEO) O Honda Civic VTi din 1992 din Moldova, frumos modificată, e pusă pe dyno stand pentru a-i fi măsurată puterea

14 Mai 2021, 19:03
Ilie Toma
Săptămâna trecută scriam despre o întâlnire a trei maşini japoneze frumoase, iscusit modificate, din Moldova. Printre ele se afla şi o Honda Civic, iar între timp am reuşit şi să discutăm cu proprietarul maşinii. Am reuşit să aflăm că e vorba de un Civic VTi din 1992, ultimul an de producţie al acestor ediţii, iar maşina are o istorie foarte interesantă, care va fi subiectul unui viitor reportaj. Ieri, însă, proprietarul său a dus-o pe un dyno stand pentru a-i măsura puterea şi şi-a împărtăşit entuziasmul cu noi toţi.
Aşadar, fiind vorba de un Civic VTi, motorul său de stoc e un benzinar aspirat natural de 1.6 litri, care livrează 160 CP. Asta înseamnă 100 CP pe litru, în anul 1992, scoşi dintr-un motor fără turbină! Desigur, cu 4 valve pe cilindru şi cu gestiune variabilă a valvelor de admisie, dar anume prin asta şi erau geniale aceste motoare încă pe atunci! Fiind o maşină uşoară, acest Civic accelera pe atunci deja de la 0 la 100 km/h în circa 7.5 secunde!
Sursa foto: Facebook / Old Cars Moldova

Dar partea şi mai frumoasă e că motorul avea atâta overengineering implantat în el, încât foarte multe modificări substanţiale de putere erau aplicate de pasionaţi, iar propulsorul rezista de minune. Aşa s-a întâmplat şi cu această Honda din Moldova, modificările fiind realizate în mai multe etape de către tânărul său proprietar.
Acum, acesta a mers la un dyno stand în Moldova, aşa cum spuneam, pentru testul suprem, întainte de o călătorie-cheie pentru maşina sa, pe care o va face în acest week-end spre Sankt-Petersburg. Aşadar, marea întrebare era câţi cai-putere va indica acest Civic pe stand? Poţi să ghiceşti?
Ei bine, puterea reală, la roată, a acestei Honda Civic VTi, certificată de standul dyno, a fost de 198.7 CP! Deci, practic 200 cai-putere, livraţi de un motor japonez genial, aspirat natural, de 1.6 litri!
Nu-i aşa că maşina asta merită un reportaj special? Noi abia aşteptăm ca ea să revină din călătoria sa şi să putem s-o cunoaştem în detaliu! Până atunci, în video-ul de mai jos poţi vedea şi auzi sunetul scos de acest motor japonez ieri seară pe dyno standul din Moldova!
0
3,619
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!