(VIDEO) Pasionaţii de Lada din Ungaria au defilat cu ele în derapaje controlate

14 Mai 2021, 15:25
Ilie Toma
Mulţi dintre noi nu ne-am fi imaginat vreodată că în Ungaria există atât de mulţi pasionaţi de Lada clasice, ba chiar există şi un club al acestora. Mai mult ca atât, există şi o comunitate de pasionaţi ce-şi calcă din plin maşinile în derapaje controlate, or, se ştie că exemplarele clasice Lada se dau uşor la drifting, iar costurile de a practica acest sport cu ele sunt simţitor mai mici decât cu alte modele.
Ei bine, iată că la sfârşitul lunii aprilie fanii Lada din Ungaria şi-au dat întâlnire secretă într-o locaţie clandestină, dar cunoscută, unde au organizat un soi de cursă-raliu neautorizată, numită IlleGALA 2021. La eveniment au venit mai mult proprietari de modele clasice Lada cu tracţiune spate — 2101, 2105, 2107. Fireşte, n-au lipsit nici spectatorii, anunţaţi şi ei pe canale secrete despre locaţie cu puţin timp înainte de eveniment. Totul pentru că traseul e, de fapt, un drum public rar circulat, care a fost blocat de organizatori pentru această cursă.
Cele mai frumoase momente ale cursei, din cele mai spectaculoase curbe, au fost şi filmate, fiind montate în video-ul de mai jos. Cel mai neînfricat drifter dintre participanţi pare a fi un proprietar de Lada 2105, cu plăcuţele de înmatriculare ACO666. Acesta a fost de mai multe ori la un pas de a ajunge în copacii din decor, iar odată chiar la un pas de a se răsturna, dar de fiecare dată a reuşit cu iscusinţă să evite finalul tragic pentru maşina sa. Şi, dincolo de asta, mai jos sunt 12 minute incredibile de drift-uri, cu Lada, făcute de unguri, deci nu undeva în Rusia, ci în Ungaria!
0
432
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!