Acesta e un Volvo blindat! Un S80 discret pe dinafară, dar generos pe dinăuntru, scos la vânzare în Germania

14 Iunie 2021, 19:27
Ilie Toma
Când vorbim de maşini blindate, fie ne gândim la exemplare opulente, ale unor mărci premium sau cu totul elitiste, fie ne amintim de trendul mai puţin popular al unor maşini banale, gen Toyota Camry, concepute să se piardă prin mulţime, dar să fie la fel de sigure la protecţie pentru cel din interior. Iar între aceste două poluri opuse, parcă nimeni nu mai ajunge să gândească că ar putea exista şi o treia opţiune, a unei maşini premium şi consistente, dar care să treacă totodată neobservată pe dinafară.
Adevărul e că Volvo are o tradiţie de câteva decenii de a crea automobile blindate, în parteneriat cu câteva companii. În prezent uzina suedeză are în palmares două versiuni de blindaj pentru SUV-ul XC90 şi una pentru XC60, dar niciuna pentru sedanurile sale. În trecut, însă, au existat şi asemenea sedanuri S80 blindate, ca şi cel din imaginile acestui articol. E vorba de ultima generaţie S80, înainte de apariţia actualului S90, şi pe tot parcursul carierei acestei generaţii s-au livrat atât de puţine asemenea exemplare blindate, încât informaţiile neconfirmate oficial spun că ar fi doar câteva zeci de maşini în total!
Iar exemplarul ăsta e unul dintre ele şi, cu cât încerci să-l descoperi mai mult, cu atât e mai interesant.

La bază, acesta e un Volvo S80 Executive, iar fanii Volvo poate îşi amintesc că asta a fost un soi de ediţie limitată cu dotări foarte generoase ale lui S80. Era cea mai scumpă şi luxoasă ipostază, şi putea veni doar cu motoare medii şi de top, putând fi distinsă printr-o mică emblemă pusă pe montanţii spate, în lateral.
Mai departe, însă, acest Volvo S80 a beneficiat de cel mai mare grad de blindaj disponibil pentru automobile civile, nemilitare, catalogat în Germania ca VR8! Asta presupune rezistenţa la puşti de calibru mare, inclusiv din cele de distanţă lungă, folosite de lunetişti, dar şi la două explozii de mine.
Maşina asta e fabricată în anul 2012 şi a fost livrată din start în Germania, unei divizii a serviciilor speciale. Nu ştim care anume, pentru că asta e secret, dar e cert că maşina a fost specificată în cele mai generoase dotări posibile la interior, fără a aluneca în lux vizual. Cu alte cuvinte, nu s-a optat pentru interior bej, foarte răspândit pentru versiunea Executive, ci negru. În schimb, la interior pasagerii spate au sistem multimedia separat, cu căşti proprii, lumini speciale adiţionale, comenzi personalizate — într-un cuvânt, maşina a fost croită ca un costum de croitor pentru necesităţile iniţiale.
S-a ales şi unul din motoarele de top — un propulsor turbo de 3.0 litri, cu 6 cilindri în linie, despre care mulţi nici nu ştiu că a existat în gama de oferte Volvo S80, la cât de rar era. Acesta livra 305 CP şi 440 Nm şi venea combinat doar cu tracţiune integrală.
Partea curioasă e că acest Volvo S80 blindat a fost folosit puţini ani şi puţini kilometri, astfel încât azi, la 9 ani de la fabricarea sa, sedanul suedez are doar 34,500 km pe odometru şi, fiind întreţinut până la desăvârşire, ni se spune clar: maşina e în condiţie de automobil nou!
Iar asta îl face şi mai interesant pentru oricine şi-ar dori un vehicul blindat excelent, nou în esenţă, dar perceput ca fiind la mâna a doua pe dinafară. Doar că preţul acestui Volvo S80 blindat nu e tocmai de maşină la mâna a doua — costă 70,000 euro în Germania, aşa cum e el. De banii ăştia, îţi cumperi un S90 nou, burduşit cu de toate, dar nu va fi blindat. În lumea maşinilor cu blindaj, însă, preţul e destul de acceptabil, judecând după faptul că o asemenea maşină a costat în jurul a 150-200 mii euro când a fost nouă.
Apropo, pe lângă blindajul discret ascuns, care se zăreşte atunci când deschizi geamurile groase, acest Volvo mai beneficiază de girofaruri ascunse, integrate în zone strategice.
Aşa că poate fi perfect şi pentru servicii secrete din alte ţări, precum Moldova sau România, care-şi doresc un asemenea vehicul pentru operaţiuni foarte specifice. Iar dacă va ajunge vreun colecţionar privat să cumpere maşina, cu siguranţă el se va putea mândri cu ea şi peste 30 de ani, la cât de rară şi specială e!
0
13,294
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!