Bentley dezvăluie bolidul Continental GT3 cu care vrea să cucerească pentru ultima dată Pikes Peak

8 Iunie 2021, 10:59
Denis Godorozea
Bentley a prezentat bolidul cu care se va aventura în acest an într-o nouă cursă pe Pikes Peak. De această dată britanicii au pregătit o versiune extremă pentru coupe-ul Continentalv GT, iar cursa va fi ultima din seria de recorduri stabilite de Bentley pe traseul din statul american Colorado.
Noul Bentley Continental GT3 Pikes Peak va concura în categoria Time Attack 1 în cursa de la Pikes Peak din acest an. Potrivit britanicilor, acesta este cel mai rapid şi puternic bolid de stradă, creat de ei vreodată. Conform datelor preliminare, unitatea biturbo V8 de 4.0 litri dezvoltă 760 CP şi 1,000 Nm, însă versiunea finală va fi capabilă de cifre şi mai înfiorătoare, or testele şi setările nu au fost finalizate încă, asta chiar dacă până la startul cursei au rămas doar aproape trei săptămâni.
Prototipul Bentley va fi pilotat de Rhys Millen, pilot originar din Noua Zeelandă, care în trecut s-a mai alăturat echipei britanice şi a adus multe victorii, inclusiv pe Pikes Peak. Pe lângă pilot şi coechipieri, la proiect au participat companii terţe precum Fastr şi M-Sport, dar şi Akrapovic.
Amintim că cele mai performante versiuni Continental GT de serie tot fac uz de motorul V8 de 4.0 litri, însă în cazul lor acesta livrează simţitor mai puţină putere — 550 CP şi 770 Nm. Mai mult de atât, noul bolid are o unitate mai puternică chiar şi în raport cu recordman-ul Continental GT cu W12 sub capotă, ce a adus victoria pe Pikes Peak în 2019 şi oferea 635 CP şi 900 Nm.
Cursa se va desfăşura în următoarele zile, în 27 iunie, aceasta fiind ultima aventură Bentley pe faimosul traseu american, după alte două recorduri cucerite de o altă versiune Continental GT şi SUV-ul Bentayga.
0
284
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!