Gata cu motoarele termice: peste cinci ani toate modelele noi Audi vor fi electrice

18 Iunie 2021, 18:37
Denis Godorozea
Audi renunţă complet la motoarele termice. Mai devreme constructorul din Ingolstadt anunţa că nu va mai dezvolta propulsoare noi cu combustie internă, iar acum anunţă şi anul din care nici o premieră nouă nu va avea sub capotă vreun propulsor pe benzină sau motorină. Astfel, peste cinci ani toate modelele noi lansate de Audi vor fi doar 100% electrice.
Germanii nu specifică expres că nu vor mai oferi unităţi de propulsie de tip hibrid, însă susţin că vor renunţa complet la motoare termice pe modelele nou lansate din 2026. Informaţia a fost dezvăluită de CEO-ul companiei, Markus Duesmann, într-o scrisoare internă, în care se vorbeşte despre renunţarea completă la motoare termice, deci inclusiv şi în cadrul motorizărilor de tip hybrid sau plug-in hybrid. De altfel, Audi nu anunţa proiecte ambiţioase în acest sens pentru următorii ani, în plan fiind menţionate doar sisteme 100% electrice.
Audi este printre puţinii constructori care au enunţat asemenea planuri îndrăzneţe pentru un viitor atât de apropiat, or, în raport cu Audi, majoritatea concurenţilor planifică să renunţe la propulsoare tradiţionale abia după 2030, unii chiar din 2040. Totodată, Audi îşi concentrează forţele anume pe mobilitatea electrică în forma ei devenită deja clasică, or la nivel de concern, Volkswagen a criticat de mai multe ori sistemele electrice bazate pe hidrogen.
0
1,318
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!