Perfecţiunea nu are nevoie de îmbunătăţiri? Acesta e noul Mercedes-AMG GT facelift

15 Iunie 2021, 09:26
Denis Godorozea
Mercedes-AMG prezintă versiunea actualizată a coupe-ului cu patru uşi GT 4-Door Coupe. Germanii au actualizat simultan ambele motorizări disponibile la ora actuală pe modelul respectiv, GT 63 şi GT 53. Ulterior, însă, gama va fi completată cu interpretarea plug-in hybrid de top GT 73.
Din punct de vedere al designului exterior chiar şi cei mai înrăiţi fani ai bijuteriei din Affalderbach vor întâmpina dificultăţi în identificarea versiunilor actualizate în trafic în raport cu cele pre-facelift, decât cu excepţia bolizilor cu caroseriile vopsite în noile nuanţe Starling Blue Metallic, Maufactur Starling Blue Magno şi Manufaktur Cashmere White Magno. Fireşte, tradiţional a fost completată şi colecţia de jante cu câteva seturi cu dimensiuni de 20 şi 21 inch.
După actualizare clienţii vor avea o gamă mai variată de versiuni speciale de tuning de uzină — pachetele Silver Chrome şi AMG Exterior Carbon Fiber Package devin disponibile şi pentru motorizările incipiente GT 53. Nou este pachetul de styling AMG Night Package II cu finisaje cromate fumurii pe exterior, inclusiv calandrul masiv şi emblemele.
La interior toate coupe-urile au inclus standard noul volan multifuncţional AMG Performance cu senzori meniţi să determine instant dacă şoferul controlează volanul. Tot aici, în habitaclu, clienţii pot alege dintr-o colecţie mai variată de tipuri de tapiserie şi combinaţii de culori. Pentru prima dată este disponibilă opţiunea banchetei spate pentru trei pasageri.
Tehnic motorizările nu se disting prea mult de cele de până la facelift. Standard pentru versiunea GT 53 este prevăzut benzinarul turbo de 3.0 litri, cu 6 cilindri în linie, ce dezvoltă 367 CP şi 500 Nm. Fiind cuplat la cutia automată cu 9 trepte şi sistemul de tracţiune integrală 4MATIC+, coupe-ul în motorizarea respectivă accelerează până la 100 km/h în 4.8 secunde, viteza maximă fiind limitată la 270 km/h. Este disponibilă şi o interpretare mai performantă a motorizării respective, cu 435 CP şi 520 Nm la activ, aceasta fiind mai agilă cu 0.4 secunde în exerciţiul 0-100 km/h în raport cu versiunea de bază şi are o viteză maximă de 280 km/h.
Deocamdată germanii nu oferă detalii despre motorizările de top cu V8 de 4.0 litri sub capotă — acestea vor fi dezvăluite ulterior, odată cu varianta de top GT 73 cu sistem plug-in hybrid.
0
427
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!