Porsche Engineering anunţă inaugurarea unui centru de inovare la Timişoara, România, focusat spre tehnologiile de condus autonom

15 Iunie 2021, 15:24
Ilie Toma
Porsche Engineering, subsidiara Porsche responsabilă de cercetare şi dezvoltare în domeniul ingineriei pentru automobilele Porsche, anunţă inaugurarea unui nou centru de inovare şi R&D în România, la Timişoara.
Noua locaţie este cea de-a doua la număr a celor de la Porsche Engineering pe teritoriul României, or, în 2016 primul asemenea centru a fost inaugurat la Cluj-Napoca şi are, în prezent, 250 de angajaţi, care lucrează la proiecte hi-tech din domeniul auto pentru Porsche. Conform celor de la Porsche, excelenţa de muncă a centrului din Cluj, precum şi inginerii de înaltă calificare pe care i-a putut angaja acolo, au şi determinat extinderea activităţilor Porsche Engineering în România.
Foto: sediul din Cluj al Porsche Engineering

Noul centru de inovaţii din Timişoara vine să completeze activitatea celui din Cluj, oraşul vestic fiind ales datorită mediului său progresist la nivel academic şi de afaceri, în special fiind vorba de un oraş ce permite amplasarea noului centru de inovaţii Porsche în proximitatea a mai multor universităţi de primă clasă, după cum le apreciază chiar germanii de la Porsche.
La început de cale, centrul din Timişoara va angaja 50 de oameni, însă pe termen mediu echipa va creşte până la 200 de ingineri de înaltă calificare. E curios şi faptul că noul centru din Timişoara se va concentra mai ales pe tehnologiile de condus autonom, machine learning, management virtual de energie, precum şi interacţiune inteligentă virtuală cu cockpit-ul. Practic, e vorba de tehnologiile cheie pe care se va pune accentul în următorii ani în industria auto, iar în cazul celor de la Porsche, o mare parte din ele vor fi dezvoltate în România!
0
1,239
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!