Replica lui Lamborghini Sian, asamblată din Lego, conţine peste 400 mii piese

8 Iunie 2021, 18:36
Denis Godorozea
Lego şi Lamborghini prezintă în premieră noua replică a hypercar-ului hibrid Sian, dezvăluit pentru prima dată în mediul online în 2019. Sian a devenit primul model electrificat din gama constructorului italian şi a însumat doar 63 unităţi produse într-o serie extrem de exclusivă. Noua replică, însă, este la fel de captivantă, or asamblarea ei a durat aproape un an, fiind nevoie de circa 400 mii piese.
Replica Lamborghini Sian asamblată din piesele Lego este similară la capitolul dimensiuni cu supercar-ul original, la limita milimetrilor. Jucăria, însă, este simţitor mai grea, cântărind aproximativ 2.2 tone. Procesul de proiectare şi asamblare a fost unul asemănător cu procesul producţiei unui supercar adevărat, de altfel, or la proiect au participat 15 persoane într-un total de timp de 8,660 ore, sau circa 360 zile. Din totalul de timp, 5,370 ore au fost nevoie pentru proiectarea replicii şi încă 3,290 ore pentru asamblarea celor peste 400 mii de piese, sau peste 137 zile.
La proiectarea replicii Lamborghini Sian specialiştii din cadrul Lego Technic au utilizat 154 piese de diferite forme, inclusiv piese unicate concepute special pentru acest proiect. Elementele optice repetă în totalitate farurile şi blocurile optice posterioare ale lui Sian, fiind realizate din piese Lego Technic şi absolut funcţionale. Tot din piese Lego este realizat şi habitaclul, care tot repetă în totalitate ambianţa interioară a hypercar-ului original.
Mai devreme Lego şi Lamborghini au mai lansat câteva colecţii de replici pentru Sian. Cea mai recentă şi curioasă este colecţia în dimensiuni 1:8 faţă de maşina originală, cu câte 3,696 piese. Însă acea copie poate fi asamblată timp de 14 ore de lucrări minuţioase.
0
1,193
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!