Toyota marchează 70 de ani de la apariţia primului Land Cruiser cu o versiune specială Prado

2 Iunie 2021, 09:29
Denis Godorozea
Toyota lansează o nouă versiune specială pentru Land Cruiser Prado, numită 70th Anniversary Limited. Cum sugerează şi denumirea, noua ediţie vine să sărbătorească aniversarea de 70 de ani de la prima apariţie a offroader-ului japonez.
Pentru prima dată Toyota a lansat un offroader ce a dat naştere actualei game Land Cruiser în 1951 în încercarea de a concura cu alţi constructori auto pentru un contract de livrare pentru armata americană. La baza primei maşini de teren Toyota a stat offroader-ul Willys, însă japonezii au dispus instalarea unui propriu propulsor, fiind vorba de unitatea pe benzină de 3.4 litri, cu 6 cilindri în linie, ce livra 85 CP. Motorul respectiv a fost preluat, de altfel, de la un camion.
Alături de Land Cruiser Prado 70th Anniversary Limited japonezii vor lansa în cinstea aniversării noua generaţie a modelului Land Cruiser, ce ar putea primi acum indicele 300. Prado va urma un schimb de generaţii în următorii ani, astfel încât modelul actual s-a ales cu o versiune de colecţie într-un număr limitat. Ei bine, ediţia nu prevede şi careva modificări tehnice, tradiţional pentru asemenea lansări.
Pe exterior Prado 70th Anniversary Limited va putea fi distins prin emblemele cu numele ediţiei speciale, dar şi suprafeţele decorative vopsite în culoare neagră în schimbul celor cromate, inclusiv şi calandrul fiind acum negru. Setul este completat de jantele de 18 ţoli, incluse standard, tot de culoare neagră. În raport cu interpretările de serie Prado 70th Anniversary Limited are inclusă standard tapiseria din piele şi covoraşe textile cu denumirea seriei aplicată.
Deocamdată noua versiune a fost anunţată doar pentru piaţa internă, dar, ţinând cont de faima offroader-elor nipone în întreaga lume, vor fi disponibile şi pe celelalte pieţe. În Japonia ediţia specială poate fi comandată exclusiv cu unitatea pe benzină de 2.7 litri şi 163 CP, fie cu turbodieselul de 2.8 litri, cu 204 CP. Standard pentru ambele motoare este prevăzută cutia automată cu 6 trepte şi, fireşte, sistem de tracţiune integrală.
0
1,240
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!