Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Trei ani de energie electrică gratuită la staţii de încărcare rapidă pentru clienţii Audi, dar nu în Europa

16 Iunie 2021 - 13:14
Denis Godorozea
Audi anunţă o promoţie generoasă pentru viitorii proprietari ai electromobilelor e-tron GT şi RS e-tron GT. Conform programului, clienţii vor avea acces gratuit şi nelimitat la o reţea de prize de încărcare rapidă cu peste 3,500 staţii pe parcursul următorilor trei ani după achiziţie, însă programul vizează doar cumpărătorii americani, nu şi cei europeni.
Audi vrea să concureze direct şi în forţă cu electromobilele Tesla pe piaţa nord-amercană, iar pentru a atrage cumpărători germanii şi-au propus să-i asigure cu energie electrică gratuită în cantităţi nelimitate. Astfel, viitorii proprietari Audi e-tron GT şi RS e-tron GT vor avea acces la staţiile din cadrul reţelei Electrify America, reţea ce va enumera peste 3,500 staţii către sfârşitul acestui an, acoperind cea mai mare parte a teritoriului Statelor Unite. Astfel, clienţii vor putea călători întreaga ţară fără costuri de alimentare.
Staţiile Electrify America oferă prize cu curent continuu ce pot oferi un maxim de 270 kW. În aceste condiţii, noile coupe-uri cu patru uşi e-tron GT şi RS e-tron GT au nevoie de doar 22 minute pentru a acumula energie suficientă pentru autonomii de până la 290 km. Autonomia totală calculată conform standardului sever american EPA pentru noile electromobile germane constituie 383 km în cazul versiunior standard e-tron GT şi până la 373 km în cazul versiunii de performanţă RS e-tron GT.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter