Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Un moldovean a furat fostul său automobil, pe care îl vânduse anterior

18 Iunie 2021 - 10:35
Redacţia PiataAuto.md
Un caz bizar a fost raportat ieri de direcţia de poliţie a municipiului Chişinău. Proprietarul unui automobil a sunat la poliţie pentru a anunţa că i-a fost furată maşina din curtea blocului de pe bd. Dacia din Chişinău, iar în scurt timp poliţiştii au anunţat vehiculul de model Mazda6 în căutare.
Ulterior, maşina a fost observată de poliţişti pe o stradă din Grătieşti, iar la volan se afla nimeni altul decât fostul proprietar al maşinii, un bărbat în vârstă de 40 de ani. Acesta vânduse maşina, însă îşi păstrase o cheie de rezervă, cu care a şi putut sustrage nestingherit vehiculul.
Bărbatul a fost reţinut de poliţie, el mai fiind şi anterior cercetat penal pentru furt. În cadrul interogatoriului, acesta şi-a recunoscut vina, aşa că e cercetat penal în stare de libertate, riscând până la 4 ani de închisoare.

Merită să spunem că în acest caz contează foarte mult cum a fost perfectată tranzacţia de vânzare: dacă a existat un contract de vânzare şi o înmatriculare pe numele noului proprietar, atunci vânzătorul hoţ va răspunde în măsură deplină, însă dacă tranzacţia a fost mascată printr-o procură, atunci din punct de vedere legal tot vânzătorul e proprietar şi ar putea scăpa cu o pedeapsă minimă. Mai multe sfaturi despre riscurile vânzărilor de maşini prin procură am publicat de curând aici.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter