(VIDEO) Actuala Lada Niva Legend 4x4, tocmai a fost testată de un jurnalist britanic, iar publicul s-a îndrăgostit de ea

29 Iunie 2021, 15:09
Ilie Toma
De câteva luni bune, cei de la AvtoVAZ au făcut un pas interesant în redefinirea a ceea ce înseamnă Niva, creând două modele înrudite, dar diferite în aspect şi utilitate. Niva Travel e fostul Chevrolet Niva, derivat cândva tot din Niva clasică, dar trecut printr-un tratament de civilizare al GM. Iar Niva Legend e acea Niva clasică pe care o ştim cu toţii, care s-a vândut o perioadă ca Lada 4x4, după ce la o anumită etapă în istorie AvtoVAZ a făcut gafa de a le vinde la GM şi numele Niva.
Acum AvtoVAZ are din nou drepturi depline asupra tot ce înseamnă Niva şi produce cele două modele simultan. În acelaşi timp, Niva Legend fost şi ea perfecţionată în micile detalii, fără a altera esenţa contrucţiei. În Rusia, oamenii fie o adoră, fie o urăsc. Şi cel mai des o dau cu ura youtuber-ii ruşi, care o cam denigrează, acuzând-o de lipsă de progres.

Însă, într-o lume în care tot mai puţine maşini spartane, dure şi simple reuşesc să supravieţuiască, oamenii adoră, de fapt, aceste mici offroadere practice, accesibile şi foarte capabile în offroad. Şi le adoră nu doar în ţara în care acestea se produc. Aşa Europa l-a îndrăgit pe Suzuki Jimny şi oamenii se înghesuiau să-l cumpere chiar şi la preţuri mult prea mari, până când, din cauza restricţiilor de emisii, acesta e dispărut cu totul din ofertă în cele mai multe ţări UE. Din aceeaşi categorie e şi Niva Legend, iar în unele ţări UE ea are şanse de a se vinde doar dacă trece ca partide mici, cu clasificări speciale.
Însă, odată cu Brexitul, o companie britanică a putut să înceapă a importa din nou Niva Legend, iar preţul ei e super aractiv pentru Marea Britanie — începând de la 11,995 lire plus TVA.

De curând, unul din cei mai renumiţi jurnalişti auto britanici, Jonny Smith, fost prezentator al emisiunii Fifth Gear, a făcut un test drive cu o versiune bine echipată a lui Niva Legend 4x4 din Marea Britanie. A comparat-o chiar şi cu Suzuki Jimny, pentru că sunt apropiate ca şi filosofie. Şi a vorbit foarte franc şi obiectiv despre ea, apreciind-o aşa cum este, simplă, poate necioplită pe alocuri, dar în acelaşi timp una din acele maşini clasice geniale pe care să le iubeşti şi pe care să le vrei alături.
Şi, paradoxal, dar publicul a dat buzna cu peste o mie de comentarii doar în primele 24 de ore, majoritatea dintre îşi exprimau admiraţia pentru Niva! Da, ditamai britanicii, obişnuiţi cu Defendere clasice până mai ieri şi cu alte maşini frumoase, s-au înghesuit să admire Niva! Şi suntem convinşi că fenomenul nu e valabil doar pentru britanici! Ar fi valabil pentru toată Europa, anume pentru că restricţiile ecologice au mers într-o zonă a absurdului în ultimii ani, lipsindu-ne de lucruri simple şi practice în lumea auto. Iar Niva e încă unul din ultimele care mai există.

Vezi mai jos întregul test britanic cu Niva şi vei înţelege de unde vine tot valul de admiaţie! Apropo, video-ul are şi un final-surpriză, un pic tragic pentru maşină, dar asta n-a tăiat din entuziasmul publicului de a o adora!
0
1,239
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!