Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Noul Mercedes-Benz S-Class W223 a eşuat testul elanului

9 Iunie 2021 - 10:32
Redacţia PiataAuto.md
Am ajuns să o vedem şi pe asta. Momentul în care modelul, care-şi atribuia pe parcursul tuturor generaţiilor statutul de a fi inovatorul numărul 1 în lumea auto, a ajuns în cea mai nouă ipostază a sa să nu poată trece cu bine banalul test al elanului, la viteza regulamentară de 77 km/h.
Noul S-Class W223 a fost supus testului elanului de una din cele mai cunoscute organizaţii din lume, specializate în asemenea testări, originară din Spania. La test a participat un Mercedes-Benz S 400d, cu suspensie standard Airmatic, adică pneumatică simplă, fără Air Body Control, sistemul mai sofisticat de compensare continuă a fiecărei roţi.

Probabil rezultatul i-a lăsat nedumeriţi până şi pe autorii testului, or, aceştia încearcă să fie oarecum diplomaţi în anunţarea rezultatelor, operând cu expresii de genul celor că maşina oricum se simţea controlabilă pentru şofer, că e mare şi grea, că se simţea naturală şi predictibilă şi că per general a lăsat o impresie bună. Dar hai să ne uităm la cifrele enunţate de aceeaşi autori ai testului.
La viteza regulamentară de 77 km/h pentru acest test, Mercedes S-Class a virat brusc stânga, unde a atins un pic unul din conuri, însă când a venit momentul de a reveni înapoi pe aceeaşi bandă, acesta nu s-a putut încadra în traiectoria dorită şi a ajuns pe banda alăturată, sau, pe un drum îngust asta ar fi însemnat că a ajuns pe acostament.
Abia când au inclus regimul Sport+ al suspensiei, care rigidizează la maxim reacţiile şi coboară garda la sol cu 17 mm, S-Class a putut trece cu bine pe traiectoriile dorite, dar tot nu cu 77 km/h, ci cu 74 km/h. La 76 km/h, în acelaşi regim de condus maşina atingea deja conurile, dar nu a auns pe acostament, totuşi. Însă cine conduce un S-Class în viaţa de zi cu zi la traseu în regim Sport+? Sau, când vezi elanul în faţă sau un obstacol, ar trebui întâi să apeşi de două ori butonul Dynamic Select, ca să ajungi în Sport+, apoi să te fereşti de obstacol?
Tot în regim Sport+, la 79 km/h, S-Class a avut deja traiectorii periculoase, pe un drum îngust ele având şansa să însemne ajungerea necontrolată pe contrasens sau pe acostament.

Trist şi dezamăgitor rezultat, fără îndoială, mai ales când luăm în considerare că vorbim, totuşi, de vârful ierarhic al mărcii Mercedes-Benz, un simbol al inovaţiei şi al perfecţiunii inginereşti. Sau, cel puţin, aşa era până acum.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter