(VIDEO) Un VW Passat B5 ruginit, dar cu motor V8 de la Audi S8, face ravagii în Estonia

13 Iunie 2021, 10:18
Ilie Toma
Volkswagen Passat B5 a fost un model apreciat de fanii săi pentru mai multe secrete inginereşti, dar pentru trecătorii obişnuiţi el nu e decât un oarecare Passat banal, pe care adeseori nici nu-l prea observi trecând alături, pe stradă.
Totuşi, Passat din generaţia a 5-a, dar şi facelift-ul lui numit B5+, au avut câteva picanterii inginereşti preţioase. În primul rând, acest Passat a fost unicul ce împărtăşea direct o platformă cu Audi A4, ceea ce a făcut ca şi Passat B5 să aibă motoare poziţionate longitudinal. La nivelul de construcţie, totul e ori identic, ori foarte asemănător cu Audi A4 din aceeaşi generaţie, iar asta îl făcea pe Passat B5 mult mai manevrabil, mai performant la nivelul ţinutei de drum şi a dinamicii şi, de ce nu, mult mai confortabil. Chiar şi sistemul de tracţiune 4MOTION de pe unele versiuni de top era practic identic cu quattro-ul de pe Audi A4.
Asta i-a făcut pe nişte tineri din Estonia să experimenteze cu un Passat B5. Construcţia aproape identică cu Audi le-a permis să instaleze foarte simplu un motor de Audi în locul celui original. În mod original, exemplarul de care vorbim noi azi avea un motor V6 de 2.8 litri sub capotă. Noi ştim că el putea avea, însă, şi un propulsor W8 de 4.0 litri, aşa că sub capotă există suficient de mult spaţiu de manevră.
Aşa că proprietarul său estonian i-a instalat un motor V8 preluat de la Audi S8, de 4.2 litri! Cel care a modificat-o, a făcut-o pentru a o folosi drept bolid de cursă în competiţiile mai neformale, aşa că a mai făcut nişte operaţiuni discutabile — i-a scos toată izolarea fonică, ba chiar şi unele elemente importante de interior, pentru a o uşura. Caroseria maşini e deja ruginită, aşa că atunci când vechiul proprietar a pus-o la vânzare, i-a afişat un preţ de doar 2,500 euro. Într-un final, a vândut-o unui tânăr estonian pentru 2,000 euro.
Însă acest tânăr e azi pur şi simplu încântat de ceea ce a putut cumpăra cu doar 2,000 euro. Sub capotă, motorul de 4.2 litri e, practic, o bijuterie inginerească a acelor vremuri! E un motor cu 40 de valve, întrucât avea 5 valve pe cilindru! Scotea 340 CP şi 420 Nm. Motorul ăsta se instala atât pe Audi S8 de primă generaţie, între 1996 şi 1999, cât şi pe Audi S6 C5, din 1999. Atunci când el a fost pus şi pe S6, pe S8 puterea lui a fost crescută la 360 CP, pentru a-l diferenţia ierarhic. În fine, e clar că e o bijuterie inginerească savuroasă!
Iar când e pus pe o asemenea maşină uşoară ca VW Passat B5, decopertat de kilogramele în plus, nu poate ieşi decât o rachetă îmbrăcată într-un aspect banal şi obosit la prima vedere. Cu 3 oameni la bord, fără mari pregătiri, atinge 5.4 secunde până la 100 km/h. Aşa că nu e de mirare că noul său proprietar estonian e pur şi simplu în extaz la fiecare ocazie de a accelera mai intens la un semafor sau de a participa la curse informale, cu dueluri directe. Passat-u ăsta doar pe parcursul filmării video-ului de mai jos a reuşit să depăşească două muscle-car-uri americane legendare. Vezi video-ul de mai jos, cu mai multe detalii despre acest Passat din Estonia, dar şi cu şansa de a auzi acest V8 în acţiune.
0
1,738
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!