Acesta e un soi de Mercedes Sprinter mai mic, dar 100% electric, din China, care costă doar 6 mii dolari

25 Iulie 2021, 11:54
Ilie Toma
China nu încetează să impresioneze lumea întreagă prin lansări de modelele electrice interesante ca şi concept şi neaşteptat de ieftine ca şi preţ final pentru cumpărători. Acest model, lansat de curând, vrea să înghesuie segmentul lui Mercedes-Benz Sprinter, profitând de modificarea cererii într-o epocă în care magazinele online au explodat în popularitate, cererea pentru livrări e mult mai mare şi apare o nevoie tot mai stringentă de van-uri un pic mai mici decât cel mai mic Sprinter. Iar în cazul acestui model, e vorba de un van 100% electric, care e mai uşor, mai compact şi de multe ori mai ieftin decât preţul versiunii electrice a lui Sprinter, eSprinter.
De fapt, vorbind strict de dimensiuni, am putea spune că există alte modele la Mercedes, cu care acesta ar putea concura, precum Vito sau Citan, dar chinezii au vrut să ţintească spre un adversar mai renumit. De fapt, acest model chinez ar putea figura mai degrabă ca un înlocuior mai bun şi mai sigur al scuterelor electrice cargo, populare în China, dar oricum rămâne a fi o creaţie interesantă, mai ales dacă ne uităm un pic cum a apărut şi ce a ajuns acum.
Îi spune Juzhen Chengshi 01 şi s-a născut din entuziasmului unui mic grup de ingineri talentaţi în electromobile, de genul moldovenilor de la FabLab, care au creat Hi-Duk. Serios, istoria lor iniţială e foarte asemănătoare — în ambele cazuri a fost vorba de un grup mic de ingineri, care s-au adăpostit într-un centru de cercetare la început, care au conceput nişte proiecte şi soluţii inginereşti interesante. Doar că cazul Moldovei după ce inginerii au creat Hi-Duk, nimeni din autorităţile statului nu le-au oferit vreun ajutor şi nici nu le-a acceptat ideile lor de a se dezvolta cu minimul suport al statului, în timp ce inginerii chinezi au beneficiat de susţineri generoase de a creşte iniţial la nivelul unei companii ce furniza soluţii pentru mai mulţi producători de maşini electrice din China, după care au primit o finanţare uriaşă şi au creat o uzină enormă pentru a produce acest van electric. Şi când zicem uzină uriaşă, avem în vedere capacitatea ei de a produce 100 mii de asemenea vanuri electrice anual!
Acum maşina a pornit în producţie deplină, iar autorităţile statului chinez încep s-o cumpere pentru necesitări urbane, la fel cum visau şi moldovenii cu Hi-Duk-ul lor, să-l vândă pentru mici lucrări în parcuri, sau livrări locale. Pe lângă asta, Juzhen Chengshi 01 e cumpărat mai ales de companii de livrări online din marile oraşe, anume livrările rapizi şi eficiente fiind marele as din mâneca sa.
Aşadar, ce se ascunde în acest van electric, dincolo de designul drăguţ, cu faţă ce pare a fi inspirată de la Honda e? În primul rând, un concept menit să-l facă eficient în operarea de zi cu zi, dar şi în costul de achiziţie. Van-ul e destul de compact, măsurând 3.5 metri lungime, 1.5 metri lăţime şi 1.7 metri înălţime. Compartimentul de încărcare, însă, măsoară 2.6 metri cubi de volum, iar sarcina de încărcare e de 600 kg. De asemenea, creatorii săi i-au gândit un acoperiş glisant, ceea ce face ca el să poată fi decapotat, pentru încărcarea unor obiecte mai înalte, precum frigiderele, de exemplu.
Vehiculul e propulsat de un electromotor de 20 CP, montat pe puntea spate, care livrează şi 90 Nm. Bateria standard e una de 10.7 kWh, ceea ce mai puţin decât la unii hibrizi plug-in moderni, dar aici şi consumul e mai mic, datorită greutăţii, aşa că ea e suficientă pentru 120 km autonomie. Mai există şi o versiune superioară cu 20 kWh baterie şi o autonomie de 240 km!
Există şi neajunsuri tipic chinezeşti la maşinuţa asta, în special lipsa oricărui sistem de siguranţă, ea fiind intenţionată pentru livrări urbane, unde s-ar atinge viteze mai mici. De asemenea, nu există asistare de direcţie, deci, în spaţiile înguste trebuie să manevrezi volanul doar cu forţa ta, iar versiunile incipiente cu au aer condiţionat. Au, însă, un buton Sport!
Şi toate eforturile de raţionalizare a costurilor au adus şi un preţ final fantastic, de echivalentul a circa 6 mii dolari SUA pentru acest van electric.
0
1,538
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!