Autorităţile americane vor obliga constructorii auto să raporteze accidentele cu implicarea pilotului automat

1 Iulie 2021, 12:58
Denis Godorozea
Autorităţile americane vor obliga constructorii auto să raporteze accidentele rutiere cu implicarea automobilelor echipate cu sisteme de pilot automat şi asistenţă pentru şofer. Cei de la NHTSA îşi doresc să obţină o statistică în acest sens, iar proiectul ar putea rezulta în modificări legislative majore, în care vinovat de acest accident ar putea fi sistemul inteligent de la bord şi nu şoferul.
Potrivit anunţului celor de la NHTSA, constructorii care comercializează sau doar testează sisteme de siguranţă activă, asistenţă pentru şofer şi pilot automat vor fi obligaţi să raporteze toate cazurile de incidente sau accidente cu implicarea automobilelor echipate cu asemenea sisteme cu termen limită de cel mult o zi după producerea accidentului propriu-zis. La prima etapă, autorităţile vor obţine o statistică clară a accidentelor rezultate din cauza sistemelor auto inteligente, iar în funcţie de tabloul final ar putea fi aplicate constrângeri sau chiar modificări legislative.
Potrivit autorilor proiectului, o statistică clară a accidentelor de acest tip va permite autorităţilor să înţeleagă mai bine starea actuală şi să intervină pentru îmbunătăţirea siguranţei pe drumurile publice. Îngrijorările sunt motivate de numărul în creştere a accidentelor rutiere cu implicarea automobilelor contemporane, în care şoferii acuză funcţionalitatea sistemelor inteligente de la bord pentru producerea impactului. Totodată, cei de la NHTSA sunt îngrijoraţi de numărul în creştere a constructorilor ce lansează pe drumurile publice vehicule echipate cu sisteme de pilot automat de nivelul III.
0
647
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!