Noul SUV mare chinezesc al celor de la Geely are un preţ mai mic decât se estima iniţial

21 Iulie 2021, 15:43
Ilie Toma
Deşi în lumea occidentală noile lansări nu încetează, de obicei, să ne uimească prin preţuri tot mai mari, cei de la Geely tocmai au adus o surpriză în direcţia bună pentru cei ce aşteptau lansarea celui mai mare SUV din gama lor. Acesta va fi simţitor mai ieftin decât se estima anterior.
E vorba de modelul Geely KX11, care se vinde în China drept Xingyue L. Iar dacă designul îţi pare asemănător cu Volvo — similarităţile nu sunt întâmplătoare, or, noul SUV Geely se va baza pe platforma alungită a lui Volvo XC40 şi se va inspira uşor din designul modelelor XC60 şi XC90. Totuşi, ca dimensiuni noul SUV Geely nu ajunge până la talia lui XC90, fiind mai degrabă comparabil cu Skoda Kodiaq şi Hyundai Santa Fe.
Motoarele de sub capotă vor fi tot de origine Volvo, fiind vorba de unităţi turbo de 2.0 litri, cu 218 şi 238 CP la activ, cuplate la cutii de viteze automate de origine japoneză, Aisin, ca şi în cazul Volvo. Vor exista atât versiuni cu tracţiune integrală, cât şi cu tracţiune faţă.
Pe piaţa chineză, preţul anunţat pentru versiunea incipientă e de doar 18,000 euro, în timp ce estimările iniţiale îi plasau preţul în zona a circa 20 mii euro. Cea mai bine dotată şi puternică versiune ar avea în China un preţ de 24,300 euro. Modelul e aşteptat să ajungă în 2022 şi pe pieţe din Europa de est, precum Rusia, Ucraina sau Belarus.
0
7,801
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!