O familie din Germania, care călătoreşte în jurul lumii cu un Iveco, traversează acum Moldova

28 Iulie 2021, 10:26
Redacţia PiataAuto.md
Un vehicul de expediţie special a fost observat ieri pe strada Alexandru cel Bun, în apropierea de intersecţia cu str. Bănulescu Bodoni din Chişinău. E vorba de un Iveco, de model 55517W, cu tracţiune integrală şi gardă la sol sporită, transformat în vehicul expediţional de către una din companiile cu cea mai mare experienţă în acest domeniu, bimobil.
Maşina e înmatriculată în Germania şi vine din regiunea Starnberg, din Bavaria. Am încercat să aflăm mai multe despre expediţioniştii germani care au ajuns în Moldova, dar am dat peste ceea ce putem numi primii călători în jurul lumii, care nu-şi împărtăşesc impresiile cu nimeni pe reţele sociale sau pe vreun site propriu.
E o familie germană cu copil mic, care pare să ţină foarte mult la intimitatea lor şi au un mod de viaţă foarte deosebit nu doar de al oamenilor statorniciţi într-un oraş, ci chiar şi faţă de alţi călători expediţionişti. Dacă, de obicei, cei ce se aventurează în asemenea călătorii de mulţi ani prin lume sunt mai mult decât bucuroşi să-şi împărtăşească lumii întregi impresiile pe calea internetului şi speră să-i inspire şi pe alţii, germanii care au ajuns acum în Moldova se pare că o fac doar pentru libertatea şi satisfacţia proprie!
Şi, probabil, nu e nimic greşit în asta. Până la urmă, nu sunt obligaţi să raporteze nicăieri şi nimănui nimic. Ba chiar probabil sunt mai liberi să-şi formeze propriile amintiri, nu urmează deadline-uri de a publica ceva pentru fani, şi pot savura fiecare clipă a aventurii lor, oriunde s-ar afla pe planetă, fără presiunea de a livra ceva pe măsura aşteptărilor altor oameni.
Vehiculul ales de ei e construit pe baza camionetei Iveco Daily, dar are suspensie cu gardă la sol sporită şi ranforsată pentru condiţii dure de înaintare, precum şi tracţiune integrală cu diferenţiale blocabile mecanic, fiind pus în mişcare de un motor diesel de 3.0 litri, de 170 CP şi 400 Nm. Compania care l-a modificat îşi are sediul în Germania, tot în Bavaria, în apropiere de oraşul Munchen.
Din câte se pare, familia germană a venit în Moldova din Ucraina, iar acolo a ajuns din ţările Baltice. Totuşi, printre ţările traversate de ei se numără şi destinaţii mult mai picante, precum Albania, Muntenegru, Kosovo, dar şi destinaţii de pe alte continente, precum Japonia, Canada, SUA, Africa de Sud, Botswana, Namibia, etc. În mod interesant, aceştia au ales să înnopteze în Moldova chiar în centrul Chişinăului, parcaţi lângă una din cele mai renumite cafenele din capitală.
0
4,482
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!