Parisul va institui limita de viteză de 30 km/h pentru automobile în aproape întreg oraşul începând din august

12 Iulie 2021, 10:40
Redacţia PiataAuto.md
Parisul este pe cale de a introduce una din cele mai neprietenoase şi drastice măsuri faţă de automobile. Începând cu 30 august, în capitala franceză va intra în vigoare limita de 30 km/h pentru vehicule motorizate în aproape întreg oraşul, cu excepţia şoselei de centură şi a câtorva bulevarde mari.
Măsura e instituită de noul primar al Parisului, Anne Hidalgo, care a promis această restricţie încă în campania sa electorală. Motivele oficiale nu ţin de siguranţa rutieră, ci de reducerea zgomotului şi alinierea la schimbările climatice. Totuşi, dacă am analiza din punct de vedere strict ingineresc, un automobil nu consumă şi nu emite neapărat mai puţin la viteza de 30 km/h faţă de 50 km/h, ci dimpotrivă, are un consum mai mare de carburant şi emite mai mult CO2 şi noxe în atmosferă.

Un alt motiv oficial, anunţat de autorităţile franceze ar fi intenţia de a descuraja folosirea automobilelor în Paris în favoarea altor tipuri de vehicule, în special bicicleta.
Măsura este deja deopotrivă criticată aprig de unii şi susţinută cu ardoare de alţii. Totuşi, primarul mai are de rezolvat şi problema trotinetelor electrice, care s-au înmulţit extrem de mult în oraş şi circulă haotic, folosind atât drumuri, cât şi trotuare, punând în pericol pietonii. Pentru aceste trotinete, primarul a cerut operatorilor de servicii de sharing să le reducă viteza la 10 km/h, iar cei care nu se vor conforma, se pot pomeni cu retragerea licenţei, începând cu luna septembrie.

Aşadar, maşinile vor merge, iar trotinetele — cu 10 km/h. În acest context, transportul public şi bicicleta au şanse de a deveni cu adevărat cel mai rapid transport din Paris. Ce părere ai de asemenea reglementări drastice?
1
1,062
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!