Premieră cu veşti bune pentru fani: acesta e noul Audi RS3, model care a păstrat reţeta cu 5 cilindri în linie

19 Iulie 2021, 11:31
Ilie Toma
În zilele noastre, când auzim că ditamai sedanuri mari de performanţă nu vor avea decât motoare mici de 2.0 litri, când ni se spune tot mai des să n-avem prea mari aşteptări de la motoare savuroase viitoare din cauza restricţiilor tot mai dure aplicate producătorilor, o asemenea premieră e ca un duş plăcut după o săptămână de mers prin deşertul Sahara!
Da, Audi a dezvăluit azi detalii complete despre noua generaţie Audi RS3, iar marea bucurie vine de la faptul că Audi a păstrat motorul magnific de 5 cilindri în linie de pe acest model! Primul asemenea motor modern a fost lansat încă în anul 2011 pe RS3, el fiind ulterior perfecţionat şi păstrat şi pe generaţia anterioară de RS3, lansată în 2013. Azi, Audi îşi bucură fanii anunţând că motorul de 2.5 litri şi 5 cilindri în linie e păstrat şi sub capota noii generaţii RS3, ce-şi începe cariera azi!
E un motor excepţional, care a câştigat în repetate rânduri titlul de Motor al Anului şi pe care noi l-am condus cândva la un test cu un RS3 modificat de atelierul MTM. Dar, dincolo de toate, reţeta de 5 cilindri în linie pentru Audi e parte din ADN-ul celor mai glorioase capitole ale sale, legate de performanţe de raliu, de quattro şi de dominaţie inteligentă în faţa altor concurenţi.
Aşadar, noul Audi RS3 păstrează acelaşi motor, cu aceeaşi putere de 400 CP şi 500 Nm cuplu maxim. Totuşi, puterea e livrată începând de la turaţii mai joase, graţie unor mici modificări ale motorului, ceea ce permite un timp de acceleraţie de la 0 la 100 km/h de numai 3.8 secunde! Iar un nou sistem de eşapament promite să pună în evidenţă şi mai bine sunetul legendar al acestei arhitecturi. Opţional, e disponibil şi un sistem de evacuare RS sports, care va spori şi mai mult dominaţia acustică a noului model.
Propulsorul e cuplat cu o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj şi 7 trepte, iar mai departe cuplul pleacă spre sistemul de tracţiune integrală quattro, evident. Iar aici marea noutate e un nou distribuitor de cuplu pe puntea spate, care înlocuieşte diferenţialul clasic de acolo. Practic, acesta conţine câte un ambreiaj multidisc, controlat electronic, pentru fiecare dintre axe, iar astfel poate asigura o distribuţie şi mai eficientă a cuplului între roţi, asigurând o ţinută de drum şi mai bună.
Acest nou mecanism permite până şi distribuţia întregului cuplu spre o singură roată spate. Dar, vestea şi mai importantă pentru fani este că noul distribuitor de cuplu va permite drift-urile frumoase şi uşor de realizat cu noul Audi RS3, la bord existând chiar şi un regim de drift!
În acelaşi spirit de condus savuros, Audi a păstrat construcţia multilink la suspensia spate, ba chiar a perfecţionat suspensia pe ambele punţi pentru un condus şi mai manevrabil, iar frânele au implantată suficientă rezervă încât să poţi alerga cu ele mult timp fără a le suprasolicita.
Desigur, tot spiritul ăsta frumos, plin de pasiune pentru condus, se reflectă şi la interior. Chiar şi volanul are acea linie de accent sus, în zona orei 12, specifică modelelor sport, de circuit.

Şi toate cele spune mai sus sunt valabile atât pentru RS3 Sportback, cât şi pentru RS3 sedan, or, Audi a dezvăluit simultan ambele versiuni de caroserie pentru noul RS3. Preţurile anunţate pentru Germania sunt de 60,000 euro pentru hachback şi de 62,000 euro pentru sedan.
Sincer, acest model are şansa reală de a deveni un viitor model de colecţie, or, în lumina anunţurilor inclusiv a celor de la Audi că nu vor dezvolta motoare noi cu ardere internă, acesta ar putea fi ultimul RS3 cu reţeta asta delicioasă de 5 cilindri sub capotă! Aşa că dacă ai 60-70 mii euro liberi pentru investiţie, ai putea să te gândeşti serios la o asemenea opţiune, cumpărată şi pusă la păstrare pentru vreo 20 de ani cel puţin. Pentru că trăim zilele când asemenea premiere dulci sunt tot mai rare, iar în curând ele vor dispărea cu totul.
0
400
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!