Un tată, un fiu şi o maşină de 510 CP pe cel mai frumos drum al Austriei

În ultima noastră relatare vă spuneam şi arătam prima ieşire cu BMW M3 Competition pe o autostradă germană fără limită de viteză în road trip-ul în care mă aflu, împreună cu fiul meu. Ne îndreptam spre Salzburg, locul unde aveam să ne facem şi intrarea în Austria, unde vom petrece mai multe zile negrăbite.

Vama spre Austria am trecut-o absolut uşor, doar cu o privire de admiraţie din partea poliţiştilor de la hotar, fără vreo oprire. Iar de aici au urmat câţiva zeci de kilometri până în oraşul Salzburg, unde aveam rezervat popasul.

În Salzburg, însă, am avut parte de cireaşa de pe tort a acelei zile. Un alt BMW M3 Competition în faţa noastră, cu plăcuţe de Salzburg. Ne-a observat şi a încetinit, să-l ajungem din urmă. Apoi, la fiecare nou semafor, accelera de dragul sunetului până la 50 km/h. Noi făceam cam acelaşi lucru. Care era şansa ca două M3-uri Competition, abia lansate, să se întâlnească în acelaşi loc, într-un oraş austriac? Cert e că am mers mult alături de austriac, apoi ne-am făcut şi prieteneşte din mână, ca între camarazii care au făcut o alegere specială în materie de maşini. Odată ajunşi la hotel, am parcat M3-ul, pentru a ne revedea în următoarea dimineaţă.

Dimineaţă, de la restaurantul de la etajul 8 al hotelului din Salzburg, se zăreau deja Alpii. Încolo aveam să ne ţinem calea. Şi ştii, spre deosebire de expediţiile noastre cu echipa de camarazi şi cei din producţie video şi foto, când planific traseele până la cele mai mici detalii, de această dată n-am prea planificat mare lucru, decât primele două hotele. Iar mai departe vom vedea, după pofta inimii. Nu de multe ori în viaţă ai ocazia să fii într-o asemenea călătorie cu fiul tău adolescent, mai ales după o lungă perioadă de restricţii pandemice. Prin urmare, nu voiam grafic alert şi plan riguros. Voiam libertatea de a savura libertatea, împreună cu el, la bordul acestei maşini superbe!

Am ieşit în parcarea hotelului şi am pornit BMW-ul. Sunetul motorului s-a făcut auzit la toate balcoanele din jur şi mai ales ne-a uns nouă urechile.

Îi zic fiului că am o idee. Voiam să oprim seara într-un orăşel micuţ, dar superb de frumos din Austria, pe nume Bad Hofgastein. Iar el nu e foarte departe de cel mai frumos traseu al Austriei, unul din puţinele trasee cu plată din această ţară — Grossglockner. Nu zic eu că e cel mai frumos, zic chiar austriecii, şi-l veţi găsi aproape în toate recomandările de cele mai frumoase drumuri ale Austriei şi Europei în general, întrucât traversează pe lângă unul din cele mai înalte vârfuri de pe continent. I-am sugerat, deci, fiului meu să ne abatem niţel din drum, pentru a-l traversa, apoi ne vom duce spre destinaţia noastră finală. Eu am mai fost pe acest traseu, însă el — nu. Şi eram sigur că priveliştile vor fi în măsură să ne facă să ne simţim într-o călătorie specială.

Înainte de a merge acolo, însă, mi-am zis că ar fi cazul să facem plinul la BMW-ul nostru M3 Competition. Am văzut prima benzinărie din Salzburg, un Shell cam ponosit, şi m-am gândit că mai bine îl omitem, şi intrăm la alta mai curată. Am dat peste un OMV într-o stare exemplară. Am oprit, am tras la pompă, iar între timp îi zic fiului „ştii, n-am verificat, dar s-ar putea ca, la cei 510 CP ai acestei maşini, ea să aibă nevoie de benzină 98, nu 95!”.

Am coborât la pompă şi am deschis capacul rezervorului. Iar acolo scrie clar: benzină 98 şi mai mult recomandat, minim 95. Deci, 95 e pentru cazuri mai speciale, când nu găseşti 98, dar normalul recomandat e 98. La OMV era benzina lor, care se anunţă a fi cu cifră octanică 100. E simţitor mai scumpă decât 95, chiar şi aici, în afara autostrăzilor, dar asta e — dacă tot am ajuns la volanul unui BMW M3 Competition, nu pot să mă plâng pe cei 38 de euro plătiţi la prima alimentare.

Traversarea pasului Grossglockner costă cam 37 euro, ca să intri pe el cu automobilul, pentru motociclete e ceva mai ieftin. Însă, din prima sută de metri după ce plăteşti aceşti bani, ştii că merită. Chiar dacă era o zi cu foarte multe maşini pe aici şi nu-ţi prea poţi face de cap cu vitezele. Pasul ăsta nu e despre viteză, ci despre viraje frumoase, luate cu plăcere, admirând priveliştile din jur.

Am urcat viraj după viraj, am şi poposit de câteva ori. Am ieşit din maşină pentru a admira munţii şi priveliştile din jur. Apoi din nou în maşină, apăsând pedala şi luând virajele cu o precizie formidabilă, demnă de un BMW M. Mergi pe ca pe muchie de cuţit, însă nu te simţi în pericol, pentru că asfaltul e bun, iar drumul bine amenajat.

Cu fiecare nou set se serpentine, odată cu urcarea în altitudine, priveliştea se mai schimba un pic, temperatura de afară mai scădea, până când ajunsesem să vedem nu doar cascadele montane de alături, ci şi zăpada de alături de drum.

Iar când făceam câte un popas, priveam drumul pe care trebuia să-l urcăm mai departe dintr-o parte, admirând construcţiile alea de trasee suspendate, care ne aminteau de filmele cu James Bond. Avem noi o pasiune aparte cu filmele cu James Bond încă de când fiul meu era în clasele primare — le cumpărasem pe majoritatea din ele şi le tot savuram în doi, în atmosferă cinematică, acasă. Acum, serios, parcă venisem în locurile alea unde alergau Aston Martin-urile lui Bond din anii 60 şi 70, sau unde alergau BMW-urile lui Bond din anii 90.

Munţii, pasurile montane şi altitudinea te fac să priveşti lumea la altă scară. Te simţi şi mic în faţa imensităţii magnifice a naturii din jur. Dar în acelaşi timp, înţelegi că poţi cuprinde cu ochiul mult mai mult decât îţi pare că poţi atunci când eşti acolo, la altitudine mai joasă. Nu ştiu unde-l va duce viaţa pe fiul meu — că va trăi el în Moldova, sau că va ajunge într-o cu totul altă ţară — dar aş vrea să înveţe să poată privi lumea cu ochii corecţi, realizând cu respect lucrurile ce-l înconjoară şi-n acelaşi timp ştiind că poate cuprinde cu ochii mult mai mult, dacă munceşte pentru a urca la altitudinea corectă.

În această zi, noi am ajuns cu BMW M3 Competition la peste 2,500 metri altitudine pe pasul Grossglockner. Benzina din rezervor scăzuse deja vizibil, semn că motorul soarbe cu plăcere atunci când îţi şi oferă plăcerea turaţiilor mari. Dar e acel caz când chiar nu te amărăşti de asta. Uneori pur şi simplu trebuie să savurezi clipa şi trăirile frumoase ale unei asemenea zile, care să-ţi rămână în memorie pentru toată viaţa. Simplă în esenţă, dar magnifică în consistenţă.

De aici, am mai mers vreo 40 km până la orăşelul nostru de destinaţie din acea seară. În acea seară am apăsat butonul BMW de pe cheia mare, cu ecran digital, cu o senzaţie de împlinire. De asta-şi cumpără oamenii maşini speciale în lumea civilizată. Nu pentru a se da tari în faţa altora. Ci pentru a-şi condimenta viaţa cu senzaţii speciale, cu emoţii. Şi emoţiile nu vin întotdeauna de la jumătate de mie de cai-putere. Pentru unii vin de la o maşină clasică, cu suflet. Pentru alţii, de la o maşină pur şi simplu plăcută în condus. Iar în unele cazuri şi de la maşini cu performanţe năucitoare. Poţi trăi şi fără ele, axându-te strict pe maşini raţionale, cu siguranţă poţi! Dar e atât de frumos să guşti şi din părţile gustoase ale vieţii, totuşi!