Una din cele 250 unităţi Tesla Model S Plaid livrate a ars complet! Şoferul a scăpat ca prin minune

2 Iulie 2021, 17:28
Denis Godorozea
Un prim incendiu cu implicarea celui mai performant electromobil Tesla a fost înregistrat în SUA. Un Model S Plaid nou-nouţ a ars complet fără careva motive vizibile la doar trei zile de când a fost livrat clientului, iar şoferul a scăpat nevătămat ca prin minune, după ce din cauza unui defect de soft a rămas blocat la interiorul maşinii cuprinse de flăcări.
Potrivit victimei, electromobilul a luat foc din mers fără careva motive rezonabile sau vizibile. Bărbatul a încercat să părăsească habitaclul maşinii, dar lacătul centralizat a fost blocat, astfel încât acesta s-a văzut nevoit să forţeze uşa ca să-şi salveze viaţa. Pompierii veniţi la faţa locului au intervenit imediat în potolirea flăcărilor, însă electromobilul a fost distrus în totalitate.
Deocamdată nu sunt clare motivele din care s-a aprins electromobilul. Şoferul nu menţionează dacă a suprasolicitat sistemul de propulsie şi bateriile cu o manieră de condus mai aventuroasă, dar consideră că Tesla a admis o eroare la nivelul sistemului de răcire a bateriei, motiv din care solicită o analiză minuţioasă a cazului pentru a preveni în viitor asemenea incendii şi posibilele decese omeneşti. Deocamdată Tesla a livrat doar circa 250 unităţi Model S Plaid.
Cei de la NHTSA au intervenit şi ei cu o reacţie, menţionând că au demarat o anchetă proprie. În cazul în care va fi depistat un defect tehnic, vânzările Model S Plaid ar putea fi oprite până la soluţionare, iar unităţile deja livrate clienţilor vor fi, fireşte, rechemate pentru reparaţii.
0
1,211
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!