Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Având drumuri impecabile, Norvegia construieşte primul tunel din lume pentru nave

24 Iulie 2021 - 19:34
Redacţia PiataAuto.md
În timp ce noi, prin părţile noastre, încă mai visăm la autostrăzi continue, care ar trece neîntrerupt de-a lungul întregii ţări, norvegienii au trecut la o cu totul altă etapă a infrastructurii şi se pregătesc să dea start construcţiei unui tunel nu pentru automobile, ci pentru nave uriaşe, comerciale şi de croazieră! Sună incredibil şi de neînţeles? Asta pentru că e de neînţeles, fiind primul de felul său în lume!
Omenirea a mai construit căi maritime cu mâna sa, legând zone apropiate şi scurtând distanţe. E suficient să amintim de canalul Suez, de exemplu. Însă aici, într-o zonă muntoasă a Norvegiei, plină de fiorduri, nu se puteau tăia munţii pe întreaga lor înălţime. Aşa că s-a decis construirea unui canal acvatic sub munţi, la nivelul mării, sau, cu alte cuvinte, un tunel pentru nave.
Tunelul va fi construit în peninsula Stad şi îi va purta numele, fiind numit oficial tunelul maritim Stad. Peninsula Stad e destul de lungă în interiorul mării Stadhavet, dar are o zonă unde fâşia de pământ e de doar 1.7-1.8 km lăţime.
Necesitatea acestui tunel vine şi din faptul că, dacă se navighează prin ocolirea peninsulei nu doar că se face o distanţă mult mai mare. Problema e că această zonă geografică, la capătul peninsulei, e una din cele mai periculoase mări, cu furtuni atât de dese, încât se estimează că minim 100 zile pe an condiţiile meteo pe acolo sunt periculoase pentru navigare. Aşadar, noul tunel nu doar că va scurta distanţa, dar va permite şi ocolirea unei zone maritime turbulente.
Tunelul va avea 37 metri înălţime şi 26.5 metri lăţime, cu o adâncime a apei de 12 metri, ceea ce va permite trecerea navelor uriaşe de croazieră prin el.
Lucrările vor începe anul viitor, în 2022, iar finalizarea lor ar urma să aibă loc undeva către sfârşitul anului 2025, începutul anului 2026. Vezi în video-ul de mai jos magnitudinea acestui proiect şi utilitatea lui.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter