Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Cum urci un camion Volvo cu cisternă pe un feribot în Rusia, când drumurile nu sunt îngheţate

31 Iulie 2021 - 16:53
Redacţia PiataAuto.md
Drumurile în Rusia îndepărtată sunt o continuă provocare şi pentru cei ce călătoresc cu offroadere mici şi camioane bine pregătite de offroad. Dar când vine vorba să înaintezi cu un camion de distanţe lungi, având pe deasupra drept remorcă o ditamai cisternă cu carburanţi, situaţia devine complicată de-a binelea.
Şi e complicată mai ales în cele câteva luni de vară. Întrucât vorbim de Yakutia, zona cu cele mai joase temperaturi de pe planetă, cam 8-9 luni pe an suprafaţa terenului e îngheţată, iar râurile îngheţate sunt folosite drept cele mai uşor accesibile drumuri. Când acestea se dezgheaţă, însă, unele regiuni devin total inaccesibile, iar altfel trebuie traversate prin metode mai neordinare. Cum ar fi trecerea cu feribotul, ca-n video-ul de mai jos.
Ceea ce vedem mai jos e un camion Volvo, cu o cisternă de combustibil, care încearcă să traverseze râul Amga din Yakutia. Unica şansă în lunile de vară a camionului e să urce cu tot cu remorca sa imensă pe un feribot ce nu inspiră foarte multe încredere şi care pare să aibă vreo jumătate de secol vechime cel puţin. Dar, prin aceste părţi ale planetei nu te alinţi prea mult şi trebuie să faci faţă condiţiilor aşa cum sunt ele. Aşa că şi şoferul de camion îşi pune măiestria la treabă şi urcă Volvo-ul său cu cisternă pe feribot, la o diferenţă de nivel enormă, într-o manevră pe care cu siguranţă n-ar putea-o face chiar orice şofer de camion, dintre cei obişnuiţi doar cu autostrăzile şi cruise-control-ul.
Şi ceea ce a făcut şoferul de Volvo nici măcar nu e o mare excepţie prin aceste părţi ale planetei şi nici măcar nu se datorează neapărat modelului de camion. Alături, pe feribot, stă deja parcat un KAMAZ mult mai simplu, care a făcut acelaşi lucru. E normalitatea din aceste zone îndepărtate. E viaţa de şofer de camion de pe acolo.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter