(VIDEO) Deşi a fost reparată capital cu peste 100 milioane de lei, strada Albişoara din Chişinău e din nou inundată

6 Iulie 2021, 09:48
Redacţia PiataAuto.md
Furtuna de ieri din Chişinău a fost primul mare test pentru strada Albişoara de după reparaţia capitală a ei încoace, test pe care această importantă arteră a capitalei pare să-l fi căzut.
Vara trecută, când au demarat lucrările de reparaţie, primarul Ion Ceban promitea şi rezolvarea acestei mari probleme a străzii Albişoara, localizată la una din cele mai joase altitudini din Chişinău. Au fost implicaţi proiectanţi, ba chiar s-a ajuns şi la decizia curajoasă de a curăţa întreaga albie a râului Bâc, paralel străzii, pentru ca apele scurse din tot oraşul şi ajunse pe Albişoara să poată fi drenate mai uşor spre Bâc, fără a inunda strada. Lucrările pe Bâc au fost făcute, albia acestuia într-adevăr a început să arate cum nu a arătat decenii întregi, iar strada Albişoara, proaspăt asfaltată şi inaugurată în toamna anului trecut, părea să fi adus un alt nivel pentru Chişinău.
Doar că ieri, în prima zi cu furtuni intense în Chişinău, de la inaugurarea străzii încoace, strada Albişoara s-a transformat din nou într-un râu pe părţile ei marginale, ceva mai înalte, şi într-un adevărat lac în zona ei inferioară, sub podul de la strada Ismail. Apa a fost din nou mai mare decât ar fi putut-o trece orice maşină normală, iar cei care s-au aventurat au rămas cu maşinile blocate. Unele maşini parcate au fost luate pe sus de ape, iar poliţia a emis un comunicat în după-amiaza zilei, anunţând că strada e impracticabilă şi îndemnând şoferii s-o evite. Într-un cuvânt, totul a fost ca întotdeauna, aproape. Cum scria ieri un consilier municipal pe Facebook, Victor Bunescu, voi nu vedeţi cei 100 milioane de lei de sub ape, dar ei sunt. Pe de altă parte, primarul Ion Ceban a scris pe Facebook că ceea ce am avut ieri în Chişinău a fost o calamitate naturală şi inundate au fost mult mai multe străzi, iar asemenea lucru se putea întâmpla oriunde în lume, nu numai în Chişinău.
Aşadar, ce s-a întâmplat, în mod obiectiv? De ce am ajuns din nou să avem o stradă Albişoara inundată în contextul unor furtuni? A fost într-adevăr vorba de o ploaie mult prea puternică, la nivel de calamitate, căruia n-au putut să-i facă faţă nici soluţiile aplicate odată cu repararea ei, inclusiv lărgirea albiei râului Bâc, iar soluţiile sunt bune, de fapt? Sau, dimpotrivă, a fost din nou vorba de multă vorbă şi proiectare proastă a drenajului, care, la primul test mai serios, a cedat? Judecând după porţiunile de asfalt care au trebuit deja renovate pe Albişoara la nici un an de la darea în exploatare, avem motive să fim suspicioşi şi pe calitatea lucrărilor, nu-i aşa?
Voi ce credeţi, de strada Albişoara, reparată capital, totuşi, cu un buget uriaş de peste 115 milioane de lei, a ajuns din nou în situaţia de ieri?
0
2,034
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!