(VIDEO) Momentul în care un motociclist nimereşte într-un accident în Polonia, iar doi camarazi de-ai săi îl părăsesc şi fug

11 Iulie 2021, 12:24
Redacţia PiataAuto.md
Există diverse tipuri de motociclete şi motociclişti. De cele mai multe ori, motocicliştii împărtăşesc între ei un soi de camaraderie specială, mai ales când sunt pasionaţi de acelaşi tip de motocicletă. Se salută, se ajută reciproc pe drum şi nu se lasă la nevoie. Însă sunt şi altfel de motociclişti se pare, mult mai laşi decât am putea crede.
Vineri, 9 iulie, într-o localitate numită Piastowe din Polonia, s-a produs un accident, care a frapat publicul nu atât prin însăşi întâmplarea rutieră, ci prin reacţia celor care se aflau alături. Era vorba de un grup de motociclişti, care circulau alături. Pe teritoriul localităţii, când au văzut spaţiu liber în faţă, aceştia au accelerat cu toţii, brusc, unul din ei chiar ridicându-şi motocicleta într-o roată. Doar că de pe un drum adiacent, ieşea un Hyundai, căruia alte maşini i-au permis să iasă. Chiar dacă acel Hyundai ar fi trebuit, teoretic, să cedeze trecerea motocicletelor, acestea veneau mult prea rapid ca acesta să reacţioneze. Aşa că primul dintre motociclişti a lovit aripa dreaptă faţă a maşiniii cu putere şi a ricoşat spre acostament — el într-o parte şi motocicleta ceva mai departe. Motociclistul a fost grav rănit în rezultatul acestui impact.
Dar ceilalţi doi motociclişti, „camarazi” ai primului, au încetinit iniţial, apoi au dat bir cu fugiţii pe străduţe adiacente, fără a opri să-i acorde primul ajutor colegului sau prietenului lor, fără a se asigura cel puţin că acesta a rămas în viaţă. Au fugit pur şi simplu mişeleşte de la faţa locului. Iar ajutorul l-au acordat şoferii din preajmă, care au chemat şi ambulanţa. Motociclistul era inconştient, dar reacţiona la stimuli, iar acum se află încă în stare foarte gravă, în spital. Un lucru e clar, însă: dacă supravieţuieşte, ar trebui să-şi reconsidere prietenii şi „camarazii” de călătorii.

Vezi toată întâmplarea în video-ul de mai jos. Atenţie, imaginile pot provoca impact emoţional!
0
16,508
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!