(VIDEO) Niva Travel, pusă pe dyno stand pentru a vedea ce putere pierde din cauza aerului condiţionat

27 Iulie 2021, 13:43
Redacţia PiataAuto.md
Cândva, demult, când aerul condiţionat era un mare lux în rândul automobilelor, toţi şoferii ştiau că odată ce-l incluzi, maşina va pierde ceva putere pentru acţionarea compresorului de aer condiţionat, motiv din care şi consumul creştea, cu circa 1 litri la sută şi mai mult. Dar, de atunci şi până azi au trecut mai multe decenii, iar sistemele de aer condiţionat şi climatizare au evoluat atât de mult, încât azi practic nu se mai simte nici o diferenţă, fie că vorbim de putere sau consum.
Nu toate maşinile au evoluat la fel de mult, însă. O Niva Travel — acea versiune mai civilizată a noii Niva, cu faţă ce seamănă a Toyota RAV4 — a fost pusă de curând pe un dyno stand în Rusia, pentru a i se face mai multe măsurări, inclusiv pentru a i se măsura puterea pierdută din cauza includerii aerului condiţionat.

Primul parametru măsurat a fost îmbucurător. Puterea motorului, măsurată la volant, a fost exact cea indicată de uzina producătoare: 79 CP. Da, nu trebuie să ne mirăm prea tare, pentru că aştia sunt parametrii actual ai unei Lada Niva Travel.
Partea interesantă a venit atunci când a fost apăsat butonul de includere a aerului condiţionat. Motorul a putut livra doar 73.7 CP, deci cu 5.3 cai-putere mai puţin, care s-au dus în împingerea compresorului de aer condiţionat. E cât se poate de clar, deci, că e vorba de un compresor destul de arhaic, care, în acest caz, a scăzut simţitor puterea maximă a maşinii, mai ales dacă luăm în considerare că motorul livrează 73.7 CP doar la aproape 5,000 rpm, dar 5 CP sunt luaţi de condiţioner pe întreaga plajă de turaţii, inclusiv la 1,500 sau 2,000 rpm, când puterea reală a motorului în cazul Nivei e de circa 30 CP. Deci, un motor de Niva, condus cu aerul condiţionat inclus, se simte cu circa 1/6 - 1/5 mai slab.
O altă măsurare cu rezultate paradoxale a fost cea în care s-au văzut cifrele de putere măsurate la roată. Doar 49.3 CP mai ajung la roată efectiv, din cei 79 CP ieşiţi din motor! Deci, aproape 30 CP se pierd prin cutie de viteze şi tracţiune integrală, într-atât de ineficientă e construcţia ei! Anumite pierderi în transmisie sunt normale la orice automobil cu motor cu ardere internă, dar nu 30 CP din 79 CP! Iar dacă mai luăm socoteală şi aerul condiţionat, şi eventuale turaţii mai mici, Nivei aproape că nu-i mai rămâne putere de pus pe asfalt, totul „scurgându-se” în calea sa de la cilindri până la roţi!

Vezi mai jos întregul video cu măsurările pe dyno stand. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate dacă ai nevoie.
0
3,148
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!