Acesta e unul din cele mai legendare Mercedes-uri, dar cu un interior verde, greu de înţeles

18 August 2021, 19:09
Ilie Toma
Ceea ce vedem în imaginea de mai jos e habitaclul unui Mercedes-Benz SL şi până a-ţi spune ceva despre el, te îndemnăm să te uiţi un pic la interior lui şi să spui sincer: nu-i aşa e că absolut bizar, derizoriu chiar, părând a fi o modificare de aia, în stil Mansory sau unui atelier cu oameni care au încurcat recipientul cu vopsea şi au vopsit deja până la urmă piesa afectată? Atâta verde nu vei vedea în nici un alt Mercedes, produs de uzină şi deja e foarte probabil că eşti convins că aşa ceva n-a avut cum să iasă de pe poarta producătorului, şi te gândeşti probabil care e atelierul care o fi pângărit maşina asta legendară.
Şi e o maşină absolut legendară! Nu e doar un Mercedes-Benz SL din generaţia R129, produs din 1989 până în 2001. E un Mercedes-Benz SL 60 AMG, lansat în 1993, exact după ce atelierul AMG fusese cumpărat de Daimler şi devenise divizie oficială. AMG avusese anterior o versiune modificată neoficial, AMG 500 SL 6.0, în 1991. Dar, din 1993 versiunea veche a dispărut, iar în locul ei a apărut SL 60 AMG, reconcepută temeinic. Maşina avea un V8 de 6.0 litri, care dezvolta 381 CP, iar datele tehnice oficial indicau o acceleraţie de 0-100 km/h de numai 5.4 secunde, cu o viteză maximă limitată la 250 km/h. Au mai existat ulterior versiuni AMG cu motoare V12 — SL 70 AMG; SL 72 AMG şi SL 73 AMG, dar toate erau mai puţin sportive din cauza greutăţii mai mari a motorului V12. Aşa că versiunea SL 60 AMG cu motor V8 a continuat a fi deliciul cel mai căutat de cunoscătorii avansaţi, fiind produsă până în 1998.
Şi maşina asta cu interior verde pe dinăuntru şi exterior mult mai frumos, dar tot verde pe dinafară, e exact un asemenea SL 60 AMG. Istoria a făcut ca pe durata întregii generaţii R129 AMG să modifice doar puţin peste 300 de automobile din toate versiunile menţionate mai sus, luate la un loc. Deci, efectiv fiecărei versiuni îi revin mai puţin de 100. Daimler n-a ţinut evidenţa separată pe fiecare motorizare, dar şi 300 de exemplare sunt deja o raritate absolută, nemaivorbind de sub 100.
Aşa că roadsterul ăsta superb pe dinafară, verde, e o bijuterie de o raritate absolută, care-şi duce viaţa pe străzile Madridului, având puţin peste 70,000 km la bord făcuţi până la momentul pozării! Ce bijuterie de versiune, ce maşină frumoasă pe dinafară, cât de viu arată pe străzile unei ţări cu climă caldă, precum Spania!
Şi atunci, marea întrebare care ne apare tuturor e cum de a permis proprietarul său o asemenea blasfemie la interior? Ce-a păţit habitaclul de e atât de verde, ca tricourile fluorescente de la discoteca din sat din anii 90?
Răspunsul ne-ar putea frapa. N-a păţit absolut nimic. Maşina asta a venit exact aşa din uzină, verde, cum o vezi. În acei ani, Mercedes pusese la punct divizia AMG şi punea deja la punct şi divizia Designo, care se dorea a fi una de individualizare absolută. Şi întrucât SL 60 AMG era deja unul din cele mai rare modele, Mercedes-Benz a decis crearea câtorva ediţii Designo speciale, fiecare în câte un singur exemplar. Iar asta e cea verde, cu dotări sofisticate şi combinaţii care par azi deocheate, dar divizia Designo se mândrea atât de mult cu ea, încât anume acest exemplar a apărut pe paginile revistei de prezentare Designo din acel an.
Aşa că ceea ce avem aici poate părea o blasfemie de interior la prima vedere, dar asta doar pentru că gusturile s-au schimbat. De fapt, avem o ediţie într-un singur exemplar din toată lumea, a unuia din cele mai rare şi legendare modele Mercedes-Benz!
Şi, de această dată nu vorbim de o maşină care s-ar vinde. Proprietarul său n-are de gând să o vândă. Pur şi simplu un fotograf spaniol, care-şi spune nocarnoart, a surprins-o pe străzile Madridului şi n-a putut rezista tentaţiei de a o imortaliza în câteva poze superbe şi de a-i afla istoria. Ce blasfemie pare la prima vedere şi cât de specială devine atunci când o descoperi, de fapt!
0
2,762
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!