Atunci când vrei să ai o maşină clasică, bună şi pentru vacanţe cu rulota: un superb Mercedes 220 SE, scos la vânzare în Germania

10 August 2021, 21:07
Ilie Toma
Unii oameni îşi cumpără maşini clasice şi le ţin mai mult în garaj. Motivul e evident, având ani mulţi şi kilometri puţini, vrei să conservi starea excelentă cât mai mult. Alţii, însă, se aventurează cu ele în călătorii îndrăzneţe, preferând experienţa mai rare, dar magnifice. Anume pentru asemenea experienţe magnifice şi memorabile, a fost creat şi păstrat acest superb Mercedes-Benz, scos la vânzare în Germania.
E un Mercedes-Benz 220 SE Coupe din generaţia W128, modelul ăsta fiind produs doar între anii 1958 şi 1960, dar el fiind o continuare foarte apropiată a lui W180, care purta numele de 220 S, deosebindu-se practic prin adăugarea injecţiei în motor. Noi am scris despre unicul 220 S Coupe W180 din Moldova anterior.
Revenind la modelul de azi, W128 a fost produs în caroserie de sedan, coupe şi cabriolet şi în total au fost asamblate doar 3,916 în total, din ele doar 830 de maşini fiind coupe-uri! Opt sute treizeci, în trei ani! Nu e de mirare, pentru că maşina asta costa în anul 1958 peste 23,000 mărci, iar luxul de la bordul ei era desăvârşit, ea dând naştere, practic, S-Class-ului de azi.
Ei bine, exemplarul scos acum la vânzare în Germania a fost fabricat în 1960, deci în ultimul an de producţie. A costat şi mai mult decât preţul de mai sus, or, cumpărătorul de atunci i-a bifat mai multe opţionale, inclusiv o trapă pe acoperiş. Există şi un radio Becker Grand Prix, iar habitaclul acestui model e considerat şi azi drept unul din cele mai frumoase interioare create vreodată în toată istoria lumii auto!
Mai mult ca atât, rulota din spate a fost comandată tot de primul proprietar de la renumita companie Austermann, fiind de model Knospe-K. Modelul ăsta de rulotă se producea din 1956 şi era considerat una din alegerile de top pentru cele mai luxoase maşini, costând atunci încă 4,900 mărci germane.
Doar 1,300 de asemenea rulote s-au produs până la începutul anilor ’60, deci, în acest caz nu doar maşina e o raritate, ci şi rulota, care a fost comandată în aceleaşi culori exterioare şi interioare ca şi Mercedesul!
Fireşte, Mercedesul ăsta n-a fost pur şi simplu păstrat aşa din 1960 încoace, vreme de 61 de ani de când există. A trecut printr-o restaurare minuţioasă, şi el şi rulota, documentată şi certificată cu gradul cel mai superior 1, aşa că cine îl va cumpăra, are şi toate actele supreme, care-i confirmă statutul acestei bijuterii.
Şi poate la fel de îmbucurător va fi să afli că în ciuda vârstei de 61 de ani, acest Mercedes-Benz are parcurşi doar 58,000 km originali, documentaţi, restaurarea fiind făcută când maşina avea doar vreo 36,000 km pe bord, iar de atunci starea e doar menţinută aşa, trecând de la un colecţionar la altul, şi fiind savurată totodată, dacă maşina a mai adunat peste 20,000 km între timp.
Deci, aşa cum spuneam la început, maşina asta nu doar e o bijuterie clasică excepţională, ci una care chiar ar vrea să te bucuri de viaţă împreună cu ea. Poate vei ieşi numai de două ori pe an cu ea la un picnic, poate şi mai rar de atât, dar atunci când vei vrea s-o scoţi din garaj, Mercedesul ăsta îţi va arăta o latură de dolce vita europeană demult uitată, aşa cum era ea în vremurile alea de aur de mai bine de jumătate de secol în urmă!
Cât costă? Ai şi intuit deja că va fi vorba de un preţ mare, fireşte, Dar nu e atât de mare pe cât ar putea fi, dacă ne gândim la cât de rar şi unic e totul în această maşină. Se vinde doar în tandem cu rulota, în set cum ar veni, şi costă 129,000 euro împreună, cu tot cu taxele germane incluse în ea. Cu siguranţă în lumea asta sunt mulţi oameni care ar da preţul ăsta pe ea fără să se gândească prea mult!
0
1,725
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!